O mai ții minte pe Irina de la A.S.I.A.? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Locuiește de 15 ani în Ungaria

O mai ții minte pe Irina de la A.S.I.A. Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Locuiește de 15 ani în Ungaria

În urmă cu mai bine de 20 de ani, trupa A.S.I.A. era una dintre cele mai apreciate formații de fete din România. Anii au trecut, trupa s-a destrămat și, în timp ce unele dintre membrele ei au rămas în continuare în industria muzicală, altele au ales să se îndrepte spre altă activitate. Este și cazul Irinei Nicolae, care s-a stabilit în țara vecină și a lăsat muzica pe planul al doilea.

Ce face Irina Nicolae, la 15 ani de când a părăsit România

Irina a fost una dintre cele mai apreciate artiste, în perioada în care făcea parte din trupa A.S.I.A. Chiar dacă s-a schimbat componența trupei, toți fanii își aduc aminte despre artista brunetă, cu codițe, care cânta ”ia cu tine și inima mea”. După ce a ieșit din trupă, Irina s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie, dar nu a renunțat niciodată complet la muzică.

Artista locuiește, de 15 ani, la Budapesta, unde s-a dedicat și altor activități. Este căsătorită cu Marius Vizer, om de afaceri și președinte al Federației Internaționale de Judo și au împreună o fetiță, care este prioritatea lor. Irina a lăsat muzica pe planul al doilea și s-a dedicat decorațiunilor interioare. A făcut un curs de design interior, pentru a avea diplomă și pentru a putea profesa.

Vezi și: O mai ții minte pe colega Nicoletei Luciu din trupa Laguna? Ce face și cum arată acum Anca Florescu. Ipostaza surprinzătoare în care apare

”Întotdeauna m-a atras frumosul, a venit firesc și mi-am dorit să învăț de la profesioniști, așa că nu am stat degeaba și am aplicat pentru cursurile de design interior ale atelierelor iLBAH și ale arhitectei Miruna Ardelean și încă sunt în proces de învățare. Un sfat de care am ținut cont întotdeauna a fost să rămân un elev pentru tot restul vieții, să am acea curiozitate pe care o are un copil atunci când descoperă lumea, și lucruri minunate se vor întâmpla”, a povestit recent Irina Nicolae, pentru Viva!

Irina și soțul ei

Cum se înțelege cu fostele colege de trupă

În urmă cu câțiva ani, trupa A.S.I.A. s-a reunit pentru un concert aniversar la Sala Palatului, însă Irina nu a fost invitată să participe. S-a speculat atunci că s-ar fi certat cu fostele colege din formație, însă artista și-a cumpărat bilet și a venit de la Budapesta special pentru a fi în public la spectacol.

Vezi și: O mai ții minte pe Miki de la K-pital? Cum arată și cu ce se ocupă la 51 de ani, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor

”Mi-ar fi plăcut să îți spun că avem o relație, dar, din păcate, nu prea mai comunicăm. Eu nu sunt supărată pe nimeni și chiar vreau să le mulțumesc. Nu a fost ușor să văd că orgoliile și interesele au fost mai mari decât realizările, dar, într-o perioadă delicată pentru sufletul meu, viața m-a recompensat cu atâta dragoste, respect, admirație și atâtea mesaje care mi-au mers la suflet și mi-au arătat că anii mei de muncă, sacrificii și dăruire nu au fost în zadar, și pentru asta le mulțumesc! A trebuit doar ca să înțeleg cât de multă dragoste am sădit în inimile oamenilor! Și asta este tot ceea ce contează pentru mine, publicul și dragostea lui! Mă înclin”, a mai spus ea, pentru aceeași sursă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…