Daniel Pavel, tată de băiat pentru a doua oară? Ana Maria Pop a făcut primele declarații despre sarcină: ”Va avea un frățior”

Daniel Pavel, tata de baiat pentru a doua oara

Daniel Pavel și Ana Maria Pop sunt în culmea fericirii de când și-au unit destinele. Nunta lor a avut loc în luna iunie a acestui an, iar petecerea s-a ținut într-o locație superbă din Snagov, unde aproape le-au fost peste 400 de suflete. Acum, la circa o lună de la marele eveniment, soția prezentatorului de la Survivor a făcut primele declarații despre sarcină. Oare urmează să devină părinți cei doi îndrăgostiți? Află totul din rândurile de mai jos!

Daniel Pavel și Ana Maria Pop au avut o nuntă ca în povești

În luna iunie a acestui an, Daniel Pavel și Ana Maria Pop și-au oficializat relația printr-o nuntă spectaculoasă la Palatul Snagov, marcând începutul unei noi etape în viața lor.

Îndrăgostiții s-au cunoscut la o petrecere mondenă și, de atunci, au realizat că nu pot trăi unul fără celălalt. Dragostea lor a fost atât de profundă încât Ana Maria Pop l-a însoțit pe Daniel Pavel în Republica Dominicană, unde acesta a filmat cel mai recent sezon al emisiunii ”Survivor All Stars”.

Ana Maria Pop, primele declaraţii despre sarcină

Într-un interviu exclusiv pentru ciao.ro, Ana Maria Pop a vorbit despre dorințele sale legate de viitorul copil. Blondina a spus că ea și soțul ei își doresc foarte mult o fetiță, asta pentru că Daniel Pavel are deja un băiat dintr-o relație anterioară.

”Ne-am mai dori un copil. Sau una mai exact, pentru că Daniel are deja un băiat și ar fi frumos să existe și o surioară”, a precizat Ana Maria Pop. “Cam ăsta e planul, suntem pe optimizare”, a completat și Daniel Pavel.

Deși cei doi și-ar dori o fetiță, Ana Maria Pop și Daniel Pavel sunt deschiși la ideea ca bebelușul să fie băiat. De asemenea, cei doi sunt convinși că Antoniu, fiul prezentatorului, se va înțelege foarte bine cu frățiorul său.

”Atunci va avea un frățior și se vor înțelege cu siguranță foarte bine. Nu, nu mai tragem un loz”, a spus Ana Maria Pop.

Citește și Cum arată soacra lui Daniel Pavel. Este de o frumusețe copleșitoare, se vede de la cine a moștenit Ana Maria Pop trăsăturile fizice. FOTO!

Aventura în Republica Dominicană și dragostea necondiționată

Ana Maria Pop a descris experiența de a-l însoți pe Daniel Pavel în Republica Dominicană drept ”cea mai mare nebunie” făcută din dragoste.

”Complicat sau nebunesc este să renunți la stabilitatea unui job de zi cu zi și să pleci în Dominicană. Simt că nu s-ar fi sudat așa relația dacă nu plecam acolo”, a spus blondina.

Daniel Pavel a confirmat că acest efort a fost esențial pentru întărirea relației lor. ”Suntem aleși, nu alegem! Energia feminină decide ce. Suntem aleși și ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună”, a declarat el.

Citește și De ce Daniel Pavel și soția, Ana Maria, nu pot pleca în luna de miere după nuntă. Prezentatorul de la Survivor a spus cu ce “tentație” se confruntă acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…