Ce s-a ales de Ema și Răzvan Kovacs, la un an de când au participat la Insula Iubirii. ”Aștept divorțul ca să mă duc ispită”

Ce s-a ales de Ema și Răzvan Kovacs, la un an de când au participat la Insula Iubirii

Ema și Răzvan au fost, de departe, cuplul cel mai controversat din ultimul sezon al emisiunii Insula Iubirii. Cei doi s-au împăcat, chiar dacă bărbatul a fost infidel, s-au căsătorit și au făcut un copil împreună după emisiune, însă puțini știu cum arată viața lor în prezent.

Ce fac Ema și Răzvan Kovacs, la un an după Insula Iubirii

Emisiunea Insula Iubirii urmează să revină pe micile ecrane pe 15 iulie, cu un nou sezon, însă până atunci au apărut câteva interviuri cu foștii concurenți. Printre cuplurile din sezonul cu numărul 7 care s-au remarcat se numără și Ema și Răzvan. Cei doi au mers în Thailanda pentru a-și testa relația, însă bărbatul, de meserie DJ, nu s-a putut abține și și-a înșelat partenera la televizor.

Deși era hotărâtă să pună capăt relației, Ema i-a mai dat o șansă iubitului ei. După ce s-au întors din Thailanda, au făcut un copil împreună și s-au căsătorit, deși mulți nu le-ar fi dat șanse să aibă o familie. La un an de la difuzarea emisiunii, cei doi sunt în continuare împreună și își cresc fetița, dar și pe băiețelul Emei dintr-o căsătorie anterioară. Răzvan este DJ la evenimente, iar Ema se ocupă mai mult de casă și de copii.

Vezi și: S-au aflat numele celor 10 ispite feminine de la Insula Iubirii 2024. Arată demențial şi sunt gata să profite de acest lucru FOTO

Foștii concurenți au un băiat și o fetiță

Ce spun despre divorț

Cei doi au vorbit, mai în glumă, mai în serios, și despre divorț. Ema a glumit pe seama faptului că ar divorța de Răzvan, pentru a reveni la Insula Iubirii, dar de data aceasta în calitate de ispită.

“Soția mea, te-am chemat săptămâna trecută la notar să divorțăm și n-ai vrut”, i-a zis Răzvan în glumă, Emei.

“Aștept divorțul ca să mă duc ispită la Insula”, a răspuns Ema râzând, potrivit Antena 1.

Într-o notă mai serioasă, Ema a declarat că viața de mămică o face să se simtă împlinită și se bucură că fiul ei este atent și grijuliu cu surioara lui.

Vezi și: Surpriză mare la Insula Iubirii sezonul 8. Cine sunt cele 10 ispite masculine FOTO

“De când sunt în relație cu Răzvan am zis că dacă o să avem un copil mi-aș dori să nu fie foarte mare discrepanța între ei, să nu simtă vreodată că nu au avut același tată și chiar dacă eu cumva mă simt mamă purtătoare pentru că nu seamănă foarte mult cu mine, nici Luna, nici Noah, ei între ei seamănă foarte mult și atunci pentru mine este perfect”, a mai spus fosta concurentă de la Insula Iubirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…