Adela Popescu, așa cum doar Radu Vâlcan o vede. Cum arată actrița în lenjerie provocatoare, după 3 copii FOTO

Adela Popescu, așa cum doar Radu Vâlcan o vede. Cum arată actrița în lenjerie provocatoare, după 3 copii FOTO

Chiar dacă a luat o pauză de la televiziune, Adela Popescu nu a abandonat prima ei dragoste: actoria. Anul trecut, soția lui Radu Vâlcan a filmat pentru o comedie, care va avea premiera toamna aceasta, iar fanii au ocazia să o vadă în ipostaze provocatoare.

Adela Popescu, apariție îndrăzneață într-un film

În urmă cu un an, Adela Popescu își anunța fanii că se întoarce la prima ei dragoste și că a acceptat un rol într-un lungmetraj. Actrița a filmat alături de Laura Cosoi și Ada Condeescu pentru o comedie, care va avea premiera toamna aceasta. În filmul ”Retreat Vama Veche”, cele trei, care sunt prietene și în viața de zi cu zi, joacă rolul a trei prietene care merg în Vama Veche pentru o petrecere a burlăcițelor puțin altfel.

Personajul interpretat de Ada Condeescu urmează să se căsătorească în film cu iubitul ei, interpretat de Răzvan Fodor. Cele trei ajung la mare, unde au surpriza să constate că proprietarul pensiunii este nimeni altul decât un fost iubit al miresei (interpretat de Radu Vâlcan).

Vezi și: Actrița Ada Condeescu a cântat alături de Adela Popescu într-un concert din Brașov. „Se întâmpla acum 12-13 ani” VIDEO EXCLUSIV

Trailer-ul comediei a apărut deja, iar fanii au ocazia de a le vedea pe cele trei actrițe în ipostaze inedite. Adela Popescu apare în câteva cadre în lenjerie provocatoare, de culoare neagră, iar fanii ei nu au prea des ocazia să o vadă așa. De asemenea, pe afișul de promovare a comediei, Adela Popescu, Ada Condeescu și Laura Cosoi apar goale, acoperite doar de un carton. Filmul are premiera în cinematografe pe 18 octombrie.

Ada, Adela și Laura, la filmările comediei

”A fost mai ceva ca un retreat”

Încă de când au filmat pentru proiect, Adela Popescu, Ada Condeescu și Laura Cosoi au declarat că s-au simțit extraordinar de bine în această formulă și că s-au bucurat de timpul petrecut împreună.

”Pentru noi, acest proiect a fost mai ceva ca un retreat. A fost o bucurie de reîntâlnire cu noi de azi în care am descoperit cât de importante ne-am fost una alteia în trecut. A avut multă însemnătate totul, fiecare zi de filmare, fiecare noapte de repetiţii, fiecare dimineaţă rece, cu miros de mare, de prietenie şi de bine. A fost un mix de personal şi profesional, o compatibilitate generală, cu energie bună şi întâlniri valoroase cu oameni incredibil de buni şi dragi.

Vezi și: De ce vrea Adela Popescu să plece din București. A spus fără ocolișuri cum stau lucrurile între ea și Radu Vâlcan: “Se simțea atât de singur”

O terapie pentru fiecare dintre noi. Şi chiar dacă filmările s-au terminat de anul trecut, noi le continuăm în vieţile noastre, în prietenia noastră, în întâlnirile fireşti şi cu mult râs pe care le avem. Nu ne iese mereu să ne vedem, că totuşi, avem împreună 8 spre 9 copii de lăsat în grija cuiva, dar trebuie. Ne ţinem de terapie, că aşa spun specialiştii că trebuie, ca să ne meargă bine. Şi să avem şi încălzirea făcută pentru vizionările şi turneul naţional de lansare a filmului, din toamnă. O să tot fim în Retreat, unde vă aşteptăm şi pe voi toţi, ca să simţiţi binele pe care l-am simţit şi noi”, au declarat Ada, Adela si Laura cu ocazia lansării trailerului şi a afişului filmului “Retreat Vama Veche”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…