Care este semnificația Rusaliilor. Scurt istoric, tradiții și obiceiuri

Care este semnificația Rusaliilor

Care este semnificația Rusaliilor și cum a apărut această sărbătoare. În ziua de Rusalii sau Cincizecimea, cum se mai numește această sărbătoare, creștinii celebrează și ziua de naștere a Bisericii, pe lângă Pogorârea Sfântului Duh. Este o sărbătoare foarte importantă pentru creștinii ortodocși.

Istoricul sărbătorii Rusaliilor

Sărbătoarea Rusaliilor reprezintă cea mai veche sărbătoare creștină alături de Paște. Aceasta a fost prăznuită încă de pe vremea Sfinților Apostoli (Pavel și Sfântul Luca). Până în secolul al IV-lea, Rusaliile sau Cincizecimea marca o dublă sărbătoare: Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoarea a fost fixată apoi în a 40-a zi de după Paște, așa cum este sărbătorită și în zilele noastre.

Care este semnificația Rusaliilor, Pogorârea Sfântului Duh

Toți ucenicii lui Iisus Hristos erau adunați în același loc la cincizeci de zile după Paște. Înainte de Pogorârea Sfântului Dus un vuiet a venit din cer și s-a simțit ca o “suflare de vânt ce vine repede”. Fiecare dintre Apostoli a văzut capetele celorlalți ca pe niște limbi de foc: “Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Imediat ce s-au umplut de Duhul Sfânt, ucenicii lui Hristos au început să vorbească despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, în limbi străine, necunoscute până atunci, putând fi înțeleși de evreii și prozeliții care se aflau atunci în Ierusalim. Sărbătoarea Cincizecimii este sărbătoarea Sfintei Treimi deoarece prin pogorârea Duhului Sfânt ne încredințăm de faptul că Dumnezeu este Treimic.

Care este semnificația Rusaliilor. Istoria Bisericii începe odată cu Rusaliile

Evenimentul Pogorârii Sfântului Duh este un nou început, fiindcă din momentul primirii Sfântului Duh viața Apostolilor se schimbă radical. Transformați de Duhul Sfânt ei capătă o îndrăzneală uimitoare, în timp ce înainte erau temători.

Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii deoarece, în acea zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism “ca la trei mii de suflete” care au alcătuit prima comunitate creștină din Ierusalim, scrie mediafax.ro.

Tradiții de Rusalii

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în România Rusalii de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. În unele zone din țară, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor se impart oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. De asemenea, în duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

La finalul slujbei de Liturghie din ziua Pogorârii Sfântului Duh sunt binecuvântate frunzele de nuc sau de tei, fiind un simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinților Apostoli. Nucul, datorită iodului, are efecte terapeutice, așa cum și Duhul Sfânt are efecte terapeutice asupra sufletului. Teiul are flori medicinale înmiresmate, asemenea Duhului Sfânt, care ne înmiresmează viața cu darurile sale.

Dansul Călușarilor, tradiție importantă de Rusalii

În ziua de Rusalii o tradiție importantă este Dansul Călușarilor, în Muntenia și în Oltenia. Potrivit tradiției, acest dans va proteja gospodăriile de duhuri rele. Oamenii cheamă călușarii în curțile lor, pentru a juca Călușul din loc în loc. Călușarii sunt băieți tineri, care se adună la joc pentru a încânta localnicii. Acest joc, al călușarilor este vioi și pune în scenă un moment teatral, colorat și foarte vesel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…