Mesaje de Paștele Catolic 2024. Cele mai frumoase felicitări și sms-uri pentru familie și prieteni

Mesaje de Pastele Catolic 2024

În săptămâna care tocmai a trecut, credincioșii catolici au comemorat evenimentele care au dus la răstignirea, moartea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos. În aceste zile importante, mulți se îndreaptă spre reflecție și spre trăirea credinței lor în diferite moduri. Este, de asemenea, un moment bun pentru a le transmite cele mai frumoase mesaje celor din familie, dar și prietenilor. Nu ai inspirația necesară? Ei bine, iată câteva idei care te vor ajuta!

Ce mesaje și felicitări poți trimite celor dragi de Paștele Catolic 2024

Paștele Catolic pică, anul acesta, duminică, pe data de 31 martie. Vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu un mesaj deosebit sau cu o urare frumoasă, însă nu ai inspirație?

Ei bine, nu-ți face griji, fiindcă noi te vom ajuta. Am cules pentru tine cele mai frumoase felicitări pentru a le face o surpriză superbă celor din familie sau prietenilor.

Îți garantăm că gestul tău va fi apreciat de către toți cei apropiați. Poți să te inspiri din textele de mai jos sau chiar să le personalizezi.

Urări de Paștele Catolic 2024

  • ”Paştele se celebrează o singură dată pe an. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paşte fericit!”
  • ”Cei care se războiesc, să aducă pace, cei care se urăsc, să ştie să iubească, iar cei bogaţi, să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!”
  • ”Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!”
  • ”Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”
  • ”Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!”

Te-ar mai putea interesa și Câte zile libere au elevii de Paștele Catolic 2024. Ministerul Educației a făcut anunțul!

Sms-uri amuzante de Paștele Catolic 2024

  • ”16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”
  • ”Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.”
  • ”Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să vă aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”
  • ”Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”

Te-ar mai putea interesa și Când pică Paștele Cailor în 2024 și ce înseamnă, de fapt. Tradiții și obiceiuri pe care trebuie să le respecți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…