Trăiesc un coșmar de când am devenit mamă. Copilul meu este batjocorit de cei din jur pentru că are un defect fizic

Trăiesc un coșmar de când am devenit mamă

Cred că pentru orice femeie, maternitatea vine ca o încununare a feminității, o împlinire care nu poate fi comparată cu nimic. Când îl ții în brațe pentru prima dată te încearcă emoțiile cele mai puternice la care poți supraviețui. Dar uneori această imensă bucurie poate fi umbrită de micile probleme care pot apărea la naștere. Uneori, acesta sunt chiar mai mari. Acum eu trăiesc un coșmar de când am devenit mamă, pentru că micuțul meu este batjocorit din cauza handicapului cu care s-a născut.

Despre sindromul Down nu știam nimic până când l-am născut pe Andrei. Încă de la naștere am văzut că are acele trăsături specifice persoanelor cu sindrom Down, dar am tot sperat că e o confuzie. Din păcate nu a fost.

Este evident că e un copil special

Am început să facem diferite terapii specifice încă de la câteva luni. Nu aș putea spune că e o formă foarte severă, dar este evident că e un copil special.

A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine și familia mea. Am încercat tot ce am știut, am citit, am auzit, toate terapiile despre care am aflat că l-ar putea ajuta. Dar soțul meu nu a mai făcut față acestui stres și ne-a părăsit. Acum, tot greul a rămas pe mine. Dimineața merg la muncă, apoi fug acasă să-l iau pe Andrei și să-l duc la terapie, apoi fug la al doilea job, unde am câteva ore suplimentare ca să-mi completez veiturile. Când termină el terapia merg să-l iau acasă și cam asta e toată viața mea. Mereu pe drum, mereu pe fugă să îl duc undeva sau să-l aduc de undeva.

La început Andrei era la o grădiniță privată, singura unde l-au acceptat. Dar acum a început școala. Coșmarul meu parcă a luat o amploare și mai mare acum.

Trăiesc un coșmar de când am devenit mamă

Viața lângă Andrei a fost o continuă provocare. Mai întâi că s–a născut cu această problemă și am vrut să încep foarte devreme orice terapie era recomandată, în încercarea de a-i ușura situația. Și lui, dar și nouă. Apoi plecarea soțului meu, care m-a făcut să înțeleg că nu am altă variantă, decât să fiu puternică. Practic, trăiesc un coșmar de când am devenit mamă. Dar parcă de când a început școala, coșmarul s-a amplificat și mai mult.

Copilul este batjocorit de cei din jur din cauza deficienței pe care o are. Nu mai știu ce să fac, cu cine să vorbesc. Am ridicat problema în ședința cu părinții. I-am rugat frumos să explice fiecare părinte copilului său că nu e în regulă să se comporte așa cu un copil cu deficiențe. Toți au fost de acord, însă a doua zi totul s-a petrecut la fel. Mereu vine acasă cu vânătăi, cu genunchii juliți, cu un caiet rupt, dar cel mai tare mă îngrijorează crizele epileptice, care au devenit tot mai frecvente. A devenit anxios, se teme chiar și când ridic tonul puțin sau când fac mișcări mai bruște sau trântesc ceva prin casă. Îl văd cum se teme, se ferește parcă și apoi încep crizele.

El nu a făcut aceste crize până acum un an, dar am înțeles că pot apărea oricând până la vârsta de opt ani. Din păcate au apărut și, chiar dacă este sub tratament, aceste spasme sunt tot mai frecvente.

Practic, trăiesc un coșmar de când am devenit mamă, deși îmi iubesc copilul ca pe cel mai de preț dar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…