Ce se poartă în primăvara-vara lui 2024. 5 ținute Christian Dior din care să te inspiri, aparițiile tale vor fi memorabile

Christian Dior este, fără doar și poate, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri de modă de pe întregul mapamond. De altfel, casa Dior a și deschis Săptămâna Modei de la Paris. În cadrul acestui eveniment, desfășurat în perioada 22-25 ianuarie 2024, au fost prezentate colecțiile Haute Couture pentru sezonul primăvară-vară 2024. Iată cinci ținute Christian Dior în care să arăți fabulos!

5 ținute Christian Dior care au făcut senzaţie la Săptămâna Modei de la Paris

Săptămâna Modei, evenimentul preferat al pasionaţilor de haine şi accesorii deosebite, a revenit la Paris cu defilări care mai de care mai spectaculoase. Acesta s-a desfășurat în perioada 22-25 ianuarie 2024, iar casa Dior nu a dezamăgit nici de această dată și și-a surprins din nou plăcut fanii.

De precizat că acest brand a fost prezent chiar și la prima ediție a Săptămânii Modei de la Paris în anul 1973. Destul de uimitor, nu-i așa? Chiar și acum, după mai bine de cinci decenii, celebra marcă ocupă în continuare un loc important în calendarul podiumurilor. Iată cinci ținute care au atras atenția din colecția de primăvara-vară 2024 Christian Dior!

1. Rochie lungă florală

Rochie lungă pentru femei cu flori, realizată din țesătură de calitate superioară. Modelul fără bretele, cu decolteu rotund și fustă amplă.

Ce se poarta in primavara-vara lui 2024
Rochie lunga florala

2. Costum cu sacou și fustă lungă

Un model superb și perfect pentru birou, foarte asemănător cu costumul Bar din colecția Dior primăvară-vară 1947 Haute Couture.

Te-ar mai putea interesa și 5 articole vestimentare în care să investești în 2024. Cu ce să le accesorizezi, trucuri de la Donatella Versace!

Ce se poarta in primavara-vara lui 2024 1
Costum cu sacou si fusta lunga

3. Rochie office

Lucrezi la birou? Ei bine, dacă da, atunci rochia de mai jos este potrivită pentru tine. Simte-te bine în pielea ta la locul de muncă alături de rochia office de la Dior.

Ce se poarta in primavara-vara lui 2024 1
Rochia office

4. Rochie elegantă

Dacă ai un eveniment special sau o petrecere, nu ezita să optezi pentru ținuta de mai jos. În această rochie superbă cu siguranță vei atrage toate privirile și te vei simși ravisantă!

Ce se poarta in primavara-vara lui 2024 3
Rochie eleganta

5. Pantaloni eleganți

Colecția Haute Couture primăvară-vară 2024 a casei de modă Dior cuprinde și acești pantaloni lungi, cu un aer retro, dar extrem de eleganți și comozi.

Ce se poarta in primavara-vara lui 2024 4
Pantaloni eleganti

Te-ar mai putea interesa și Tendințe vestimentare pentru anul 2024. Cele 5 piese esențiale care nu trebuie să lipsească din garderoba ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…