Ce studii are Vlăduța Lupău, de fapt. Nu are legătură cu muzica, puțini știu asta despre celebra artistă

Ce studii are Vladuta Lupau, de fapt

Vlăduța Lupău este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică de petrecere din România. Mulți oameni o iubesc și o cheamă la diverse evenimente, însă puțini sunt cei care știu ce studii are artista, de fapt. Iată ce meserie ar fi avut solista dacă nu ar fi ajuns să fie celebră!

Ce facultate a terminat Vlăduța Lupău? Doar cei apropiați vedetei știu asta

În vârstă de 32 de ani, Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică de petrecere de la noi din țară. Artista are o voce superbă și este solicitată la numeroase evenimente pentru a întreține atmosfera.

Însă, dacă nu ar fi avut succes în muzică, Vlăduța Lupău ar fi avut o meserie la fel de respectabilă, aceea de medic veterinar. Artista a mărturisit, de curând, că a studiat la Universitatea de Medicină.

”Am ales această facultate, deoarece este tradiție de familie. Mama este medic veterinar, iar tata inginer zootehnist. Dar bineînţeles, şi pentru dragostea faţă de animale. Îmi place tare mult, motiv pentru care urmez studiile doctorale din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

A fost greu în ultimii ani de facultate. Efectiv eram pe drum şi la școală. Într-adevăr, aş minți să spun că nu am mai lipsit uneori de la facultate, dar întotdeauna am recuperat în avans sau după, toate laboratoarele pierdute. A fost greu din cauza oboselii, dar a fost fain! Iar azi, mă mândresc cu faptul că sunt medic veterinar”, a declarat cântăreața în cadrul unei emisiuni TV, potrivit click.ro.

Cum s-a decis să se axeze pe muzică

Vlăduța Lupău a învățat foarte bine și chiar s-a înscris la Doctorat, totul pentru a păstra tradiția de familie și a ajunge medic veterinar. Cu toate astea, artista a decis să renunțe la tot şi să se concentreze pe cântat, după ce a văzut că oamenii o tot chemeau la evenimente.

”Când am văzut că lumea mă cheamă, mă cheamă… am zis, băi, oamenii aceștia chiar mă iubesc…” Și am zis: las deoparte medicina și văd eu dacă îi vine vremea… deși cred că nu-i vine.

Lasă, că e mama medic veterinar, tata, fratele. E tradiție de familie. Tata are fermă, eu am câine. Da e câine de curte, nu am timp ca să îl iau cu mine în mașină sau poșetă, nu-i cazul”, a declarat solista.

Citește și Ce diferență de vârstă este între Vlăduța Lupău și soțul său. Detaliul pe care mulți nu-l știu!

Cum au reacționat părinții săi

Vedeta a spus și care a fost reacția părinților săi atunci când au aflat că aceasta are de gând să renunțe la medicină. Vlăduța Lupău a mărturisit că cei care i-au dat viață nu au fost deloc încântați de planul ei.

”Am rămas la doctorat, dar nu l-am terminat, pentru că nu am timp și cumva îmi pare rău. Îmi pare rău așa… pentru că eu eram dedicată medicinei, nu aveam în gând că o să ajung cu muzica mare, că o să mă cunoască lumea, deși îmi doream.”, a mai adăugat cântăreața.

Citește și “M-au prostit medicii din România”. Cu ce se confruntă Vlăduța Lupău de ani buni. Diagnosticul primit de artistă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…