A murit Dinu Cernescu, unul dintre cei mai cunoscuți regizori ai teatrului românesc. „A plecat în eternitate”. Mesajul copleșitor postat

A murit Dinu Cernescu, unul dintre cei mai cunoscuți regizori ai teatrului românesc

Este doliu în lumea teatrului românesc. Celebrul regizor Dinu Cernescu s-a stins din viață duminică, 7 ianuarie, la vârsta de 88 de ani. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Bulandra, printr-o postare pe pagina oficială a instituției de cultură.

A murit Dinu Cernescu, unul dintre cei mai cunoscuți regizori ai teatrului românesc

Lumea tetrului este în doliu, după ce unul dintre cei mai apreciați regizori români, Dinu Cernescu, a plecat dintre noi, la vârsta de 88 de ani. Artistul a murit duminică, 7 ianuarie, vestea fiind dată de Teatrul Bulandra printr-o postare pe Facebook.

”A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în lumină alături de cei aleși. Condoleanțe familiei!”, a notat Teatrul Bulandra.

Dinu Cernescu, regizorul cunoscut și apreciat la nivel internațional

Dinu Cernescu s-a născut la 18 octombrie 1935, în Bucureşti. El a asbolvit secţia de Regie Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale” din Bucureşti, în 1957, potrivit unui CV al artistului, arată News.ro.

A lucrat ca asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu sau Moni Ghelerter.

Dinu Cernescu a debutat în 1957 pe scena Teatrului Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova, cu spectacolul ”Tudor din Vladimiri”, de Mihnea Gheorghiu. Tot aici a mai montat „Galcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, „Peripeţiile bravului soldat Svej”, după Jaroslav Hasek sau „Judecătorul din Zalameea”, de Calderon de la Barca.

A colaborat cu Teatrul Nottara timp de peste cinci decenii, unde a realizat montări de referinta precum: „Hamlet”, de William Shakespeare, „Tigrul”, de Murray Schisgal, „Viziuni flamande”, de Michel de Ghelderode (1968).

Pe scena celor mai importante teatre din țară a montat numeroase spectacole, printre ele numărându-se:

  •  „Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Braşov,
  • „Amoor”, de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucureşti,
  • „Tristan şi Isolda”, de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ,
  • „Matraguna”, de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucureşti,
  • „Măsură pentru măsură”, de William Shakespeare, Teatrul Giulesti,
  • „Amadeus”, de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti,
  • „Falstaff”, de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca,
  • „Porţile pădurii”, de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat,
  • „Generaţia de sacrificiu”, de I. Valjan, Teatrul Naţional Bucureşti,
  • „Mamouret”, de Jean Sarment, Teatrul Bulandra,
  • „Sâmbătă, duminică, luni”, de Eduardo de Filippo, Teatrul Naţional din Bucureşti,
  • „Voiajul domnului Perrichon”, de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra,
  • „Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, Teatrul Odeon.

De asemenea, Dinu Cernescu a fost regizor artistic în cadrul Televiziunii Române, iar în perioada 1994‑1995 a ocupat funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Totodată, cariera sa este înțesată și de numeroase succese internaționale. El a fost invitat să monteze pe marile scene ale lumii, în teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul lui Dinu Cenrescu include peste 100 de spectacole.

În 2009, artistul a publicat volumul său de memorii intitulat ”Regizor”.

În 1993 a fost distins cu două premii importante pentru piesa „Ce zi frumoasa!” de Michel de Ghelderode: cel mai bun spectacol TV acordat de UNITER și cel mai bun specatacol TV acordat de APTR. Iar în 2005 primește Premiul UNITER pentru intreaga activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…