Orașul în care a apărut pentru prima oară variola maimuței. Cine a fost pacientul zero

Orasul in care a aparut pentru prima oara variola maimutei

Ne îndreptăm către o nouă pandemie? Este întrebarea care se află acum pe buzele tot mai multor oameni din domeniul medical, după ce, în Europa, au apărut, subit, zeci de cazuri de variola maimuței. Experții din domeniu par să fi reușit să identifice pacientul zero al acestei infecții și au dezvăluit în ce oraș a apărut pentru prima oară această boală endemică.

Orașul în care a apărut pentru prima oară variola maimuței. Pacientul zero, identificat?

De mai bine de doi ani, asupra omenirii s-au abătut nenorociri care par să nu se mai sfârșească. După pandemia de Covid-19, care a omorât la nivel global aproape 6 milioane și jumătate de oameni, a urmat războiul declanșat de Rusia în Ucraina, care a atras din nou atenția întregii planete, mai ales după amenințările oficialilor ruși cu atacul nuclear.

Conflictul militar dintre cele două țări nu s-a încheiat, însă spreanțe de pace sunt, mai ales după recentele declarații ale președintelui Volodimir Zelensky, care a precizat, într-un interviu pentru presa din țara sa, că singura cale de încetare a focului este cea diplomatică.

Cu războiul încă în desfășurare, de câteva zile se vorbește de o nouă afecțiune care pare să se răspândească cu o viteză cel puțin asemănătoare cu cea care s-a răspândit Covid-19: variola maimuței.

Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia, SUA, Canada și Australia au raportat deja cazuri. La nivel global ar fi în prezent 127 de cazuri cu monkeypox.

Particularități neobișnuite ale monkeypox: cele mai multe cazuri, identificate la bărbați homosexuali sau bisexuali

Cele mai multe dintre ele au fost descoperite în Spania: 30. Oficialii iberici din domeniul sănătății au afirmat că cele mai multe dintre ele au fost identificate la un eveniment de acolo. Enrique Ruiz Escudero, șeful de sănătate al regiunii, a declarat reporterilor că o „proporție notabilă” din cazurile din Marea Britanie și din Europa sunt la bărbați homosexuali și bisexuali.

Primele 14 cazuri din Portugalia au fost raportate la homosexuali și bisexuali. Vineri, țara a raportat alte nouă cazuri, potrivit doctorulzilei.ro.

În Belgia, trei cazuri au fost legate de un festival din Anvers.

„Există motive să presupunem că virusul a fost adus de vizitatori din străinătate la festival după cazurile recente din alte țări”, au spus cei de la festival.

Darklands este un eveniment care se descrie ca un loc în care „diverse persoane din comunitatea gay se reunesc pentru a crea un spectacol unic de frăție”.

Marea Britanie a raporta tvineri 11 cazuri noi de variolă a maimuței, ajungând la un total de 20.

Belgia, prima țară care a introdus carantina obligatorie pentru infectații cu variola maimuței

Belgia a devenit prima țară din lume care a introdus carantină obligatorie de 21 de zile pentru persoanele infectate cu variola maimuței, potrivit Politico.

Până în prezent, în România nu a fost identificat niciun caz de variola maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire, a transmis duminică Ministerul Sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat însă că vor fi cumpărate câteva sute de doze de vaccin anti-variolă, pentru a avea un stoc de siguranță.

Simptomele infectării cu variola maimuței

Simptomele pot fi ușoare sau severe, iar leziunile pot fi foarte pruriginoase (mâncărime – n.r.) sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase pe întreg corpul sau leziuni concentrate pe orice parte a corpului.

Majoritatea cazurilor care s-au prezentat recent la clinicile de sănătate sexuală din Europa au prezentat erupții cutanate și leziuni la nivelul organelor genitale și anusului.

Erupția cutanată sau leziunile pot fi însoțite de febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

De regulă, pacienții se recuperează în câteva săptămâni, fără trateament.

Variola, eradicată complet în în anii `70

Variola este o boală contagioasă, de natură virotică. În istorie a reprezentat una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr colosal de persoane. Numai în secolul al XX-lea se estimează că au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni.

Boala a fost eradicată complet în 1977, în urma unei campanii intense de vaccinare. De atunci, nu a mai fost raportat niciun caz, până în zilele noastre când, subit, a apărut iar o nouă formă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…