Ce studiază Magda Catone la 65 de ani: “Lucrul ăsta l-am făcut pentru sufletul meu”. La ce facultate este înscrisă

În anul 2021, Magda Catone a demonstrat tuturor că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești ceva cu adevărat. La vremea aceea, celebra actriță a decis să se înscrie la facultate, la master. Zis şi făcut! Acum, vedeta este în anul doi și urmează să susțină disertația. Iată unde și ce anume studiază, de fapt, protagonista din serialul ”Lasă-mă, îmi place! Camera 609”!

La ce facultate este studentă Magda Catone

În vârstă de 65 de ani, Magda Catone este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară. Însă, se pare că vedeta nu s-a mulțumit doar cu atât.

În urmă cu doi ani de zile, ea a decis să își urmeze un vis pe care îl avea de mai mulți ani. Astfel, s-a înscris la Facultatea de Teologie, iar acum, după doi ani de studii, se pregătește să își dea disertația.

”Masterul la Teologie l-am terminat, adică eu am aplicat pentru doi ani cu aceste studii aprofundate. Este mult spus… atâta vreme cât nu ai o bază, cât nu ai făcut și licența în Teologie, dar atât timp cât lucrul ăsta l-am făcut pentru mine, pentru sufletul meu și nu vreau să rămân decât într-un exercițiu de învățare, fără niciun fel de demonstrație, va trebui ca să închei așa cum trebuie un lucru bun început disertația pe care urmează să o dau la toamnă sau chiar la iarnă, urmează să văd exact care e termenul”, a declarat actrița, conform celor de la evz.ro.

Citește și Sacrificiul pe care îl face Magda Catone pentru filmările de la ”Camera 609”. ”În fiecare zi începem prin această redecorare” VIDEO EXCLUSIV!

”Am terminat cu note mari”

Magda Catone a mai dezvăluit că s-a descurcat foarte bine la facultate și chiar a reușit să obțină note foarte bune. După ce va susține disertația, actrița are un alt plan, şi anume acela de a învăța o limbă străină.

”Sunt deja la final, am terminat cu note mari, pe care nu le merit, dar, în fine, le-am primit. E foarte vast și notele astea drept să spun nu reprezintă nimic, pentru mine cu atât mai mult nu erau… puteau să fie și note mici.

Pe mine mă bucură atingerea de oamenii de factura celor care sunt profesori, pe care îi întâlnești la Facultatea de Teologie și, mai mult decât atât, colegii. Trebuie să își dai seama că obiceiul e să fii tânăr la facultate, nu ca mine, la vârsta a treia.

Mă simt foarte bine, n-am să zic că mă simt tânără, dar mă avântă și mă hrănește relația cu tinerii. Mă simt foarte bine cu colegi de seama fiului meu”, a mai declarat Magda Catone, conform aceleiași surse.

Citește și Vești bune despre studenta Magda Catone. Actrița se pregătește să-și dea lucrarea de dizertație: “Recomand oricui să ia drumul ăsta” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…