Ce înseamnă etc. și când este recomandat să se folosească. Explicații și exemple

Ce inseamna etc. si cand este recomandat sa se foloseasca

Cu toții am auzit de termenul ”etc.” și știm că se folosește după o enumerare. În realitate, însă, puțini români știu ce înseamnă, mai exact, acest termen destul de popular la noi în țară și nu numai. Iată când este, de fapt, indicat să se utilizeze!

De unde vine ”etc.”

”Etc.” este, de fapt, un acronim folosit pentru a prescurta ”et cetera”, o expresie din limba engleză. Acest termen este definit și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Conform acestuia, ”etc.” este prescurtarea de la ”et cetera”, o locuțiune adverbială ce indică faptul că o enumerare poate fi continuată. Înseamnă ”Şi alţii, şi altele, şi ceilalţi, şi aşa mai departe”. Termenul își are originile în limba latină, ”et caetera”.

Greșeala pe care o fac mulți români

În ceea ce privește punctuația, există o diferență majoră între limba română și limbile occidentale. “Et”, spre exemplu, se traduce “și,” care reprezintă o conjuncție coordonatoare copulativă, iar utilizarea virgulei înaintea sa este, e fapt, o abatere de la normelor literare, asta pentru că prescurtarea nu este considerată o unitate de enumerare.

Aceasta este o greșeală foarte des întâlnită în rândul românilor. Însă, în limba engleză și în limba franceză, virgula se pune întotdeauna înainte de “etc.” sau “et cetera.”

Exemplu: Am fost la piață și am cumpărat mai multe fructe: mere, pere, portocale, banane etc..

Citește și Ce înseamnă, de fapt, expresia “A da sfoară în țară”. Detaliul pe care mulți români nu-l știu!

Care este funcția acronimelor

Acronimele sunt combinații de litere folosite pentru a reprezenta o expresie sau un termen mai lung. În lumea modernă, acronimele sunt o parte integrantă a comunicării noastre de zi cu zi.

Una dintre funcțiile principale ale acronimelor este de a simplifica limbajul și de a face comunicarea mai eficientă. O altă funcție cheie a acronimelor este standardizarea termenilor.

Într-o lume globalizată, în care limbile și dialectele variază foarte mult, acronimele pot fi o modalitate eficientă de a unifica și de a stabili o limbă comună pe care toată lumea o poate înțelege.

În plus, în unele cazuri, acronimele pot avea valoare simbolică și emoțională. De exemplu, acronimul unei organizații poate reprezenta valorile sale de bază, importanța și rolul său în societate.

Pe scurt, acronimele sunt un instrument valoros în limba și comunicarea noastră. Ele ne permit să simplificăm limbajul și să eficientizăm comunicarea, să stabilim o terminologie standardizată și, în unele cazuri, să reprezentăm valori emoționale și simbolice.

Citește și Ce înseamnă, de fapt, expresia “A face cu ou și cu oțet”. Milioane de români nu știu sensul corect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…