Obiectele la care Alexia Eram nu renunță niciodată. Ce poartă la America Express, sunt cadou de la Mario Fresh

Obiectele la care Alexia Eram nu renunta niciodata

Alexia Eram și fratele ei, Aris, se numără printre concurenții America Express de anul acesta. Cei doi formează o echipă extrem de puternică, unită și se descurcă de minune pe Drumul Soarelui. Însă, înainte de a porni în această experiență, fiica Andreei Esca a avut grijă să-și ia cu ea câteva obiecte, toate cu valoare sentimentală. Iată ce poartă influencerița în competiția de la Antena 1!

Ce obiecte prețioase a luat cu ea Alexia Eram în America Express

De la finalul lunii octombrie, Alexia Eram și fratele ei, Aris, pot fi văzuți pe micile ecrane la America Express, emisiune difuzată de Antena 1. Acolo, cei doi copii ai prezentatoarei de știri de la Pro TV formează una dintre cele mai puternice echipe.

Fiind frați și copilărind împreună, Alexia și Aris Eram se cunosc foarte bine și se înțeleg doar din priviri, așa că unele probe s-au dovedit a fi floare la ureche pentru ei.

Înainte de a pleca pe Drumul Soarelui, însă, celebra creatoare de conținut s-a asigurat că nu îi lipsește nimic și a luat cu ea o mulțime de obiecte, unele utile, altele cu valoare sentimentală, acestea fiind primite de la iubitul ei, Mario Fresh.

La ce nu renunță niciodată Alexia Eram

Așa cum au putut observa și telespectatorii, fiica Andreei Esca a purtat la America Express câteva bijuterii. Printre acestea s-au numărat și două inele, pe care sora lui Aris Eram le-a primit de la Mario Fresh.

”Astea două sunt de la Mario și sunt aurii amândouă (…) Vreau doar să am un Crăciun foarte frumos, alături de familie, să fim toți împreună undeva. Vacanțe. Soare, plajă, dar vacanță mai bine.

Cu aceste lucruri rămâi pe viață, cu amintirile. Prefer amintirile. Nu știu de ce toată lumea mă întreabă asta. Să vedem. Momentan suntem foarte tineri. Avem 23, 24 de ani și cred că toate se întâmplă la timpul lor”, a declarat Alexia Eram, la Antena Stars, potrivit celor de la spynews.ro.

Citește și Câți bani câștigă Alexia Eram lunar la revista mamei sale. Salariul Andreei Esca este un mister, dar al ei tocmai s-a aflat!

Alexia Eram a debutat în televiziune la doar 14 ani

Mulți cred că Alexia Eram a apărut pentru prima oară la televizor, la America Express. În realitate, însă, fiica Andreei Esca a debutat în televiziune pe vremea când avea doar 14 ani. Puțină lume știe că iubita lui Mario Fresh a lucrat la Disney Channel, un celebru program de desene animate pentru adolescenți.

”Mi-am început cariera alături de Disney atunci când am prezentat alături de Andra Gogan și Adina emisiunea “I love Violetta”. Așa că Disney a rămas întodeauna în inima mea”, a spus, la un moment dat, concurenta de la America Express, pe Instagram.

Citește și Cum vrea să facă Alexia Eram și mai mulți bani. A recunoscut totul fără ocolișuri: “Erau cu mine în America Express” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…