Cum faci orez fiert la microunde. Metoda simplă și rapidă pe care trebuie să o știi

Cum faci orez fiert la microunde

Orezul este, fără îndoială, unul dintre cele mai consumate alimente din întreaga lume. El se utilizează la prepararea mai multor mâncăruri, dar poate fi consumat și simplu, fiert și așezonat cu sare și piper. O problemă o reprezintă însă timpul de fierbere. Dacă vrei să-l faci rapid, aici îți spunem cum. Surprinzător sau nu, poți apela la ajutorul cuptorului cu microunde. Iată metoda simplă pe care orice gospodină trebuie să o știe!

Cum să prepari orez fiert la cuptorul cu microunde

Dacă iubești orezul fiert și nu ai suficient timp la dispoziție pentru a-l găti, atunci ai nimerit exact unde trebuie. Așa cum am precizat și mai sus, acest aliment extrem de îndrăgit în toată lumea poate fi gătit și la cuptorul cu microunde.

În plus, această metodă nu numai că oferă căldură uniformă tuturor boabelor, ci le prepară și mult mai rapid. Mai mult decât atât, vei scăpa și de curățatul oalelor de bucățile lipte de orez.

Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Mai întâi de toate, se clătește foarte bine orezul, după care se pune într-o sită și se toarnă apă peste el în timp ce se amestecă cu mâinile. Se face acest lucru până când apa de sub sită rămâne curată. Ulterior, boabele de orez se scurg foarte bine.

Mai departe, orezul se pune într-un vas potrivit pentru cuptorul cu microunde. Deasupra se toarnă două căni de apă la temperatura camerei. Ulterior, se introduce recipientul în interiorul aparatului, dar atenție, acesta nu trebuie să fie acoperit cu niciun fel de capac.

Te-ar mai putea interesa și În câte ape se spală orezul pentru sarmalele de post. Doar așa ies gustoase ca la mama acasă!

Cum îți dai seama că orezul este făcut

Cuptorul cu microunde se setează la putere maximă, se pornește și se lasă să funcționeze timp de circa o jumătate de oră. Orezul este gata când boabele sunt fragede și apa dispare complet din vas.

După ce s-au fiert boabele de orez, se lasă încă cinci minute, să se odihnească, în cuptorul cu microunde închis. Poți aplica această metodă simplă și pentru a găti orez brun. Spor la treabă și poftă bună!

Te-ar mai putea interesa și Ai fiert greșit orezul toată viața. De asta iese tare și se lipește. Ce trebuie să adaugi în oală ca să fie pufos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…