Am decis să spun cuiva secretul ăsta care mă macină de luni bune. Sunt îndrăgostită de socrul meu, pot spune că am făcut o pasiune nebună pentru el! Sunt căsătorită cu fiul lui de doi ani și, în tot acest timp, am ajuns să descopăr multe calități la socrul meu. Până la el nu credeam că există bărbat așa de galant, cultivat, blând și cu școala vieții. Cu toate că are 72 de ani, nu-i dai mai mult de 50. Este mereu pus la patru ace, parfumat și vopsit. A rămas văduv de cinci ani și nu s-a recăsătorit.
Sunt îndrăgostită de socrul meu
Treptat, datorită vizitelor noastre la el, mi-am dat seama cât de norocoasă a fost soacra mea că a avut un asemenea bărbat lângă ea. La început, orice gând despre el mă făcea să zâmbesc. Îmi veneau în minte replicile din bucătărie, când îl găseam gătind ceva bun sau când cultiva câte ceva prin grădină.
Apoi, ochii lui verzi și zâmbetul cald nu mi-au mai dat pace. Într-un final, am realizat că sunt îndrăgostită de el. Când fac dragoste cu soțul meu, îmi imaginez că cel care mă atinge este chiar socrul meu. Culmea, viața noastră intimă s-a îmbunătățit datorită fanteziilor mele cu un bărbat de 72 de ani. Nu am curajul să îi spun adevărul, dar cred că socrul meu simte deja că sunt îndrăgostită de el. Dacă mi-ar împărtăși iubirea, cred că aș fi dispusă să renunț la căsnicia mea.
Arată foarte bine la 72 de ani
Inclusiv prietena mea, care nu știe nimic despre sentimentele mele pentru el, recunoaște că arată bine. Este înalt, merge la sală și acum, la peste 70 de ani, cămășile se mulează perfect pe corpul lui lucrat, nu iese din casă fără ceas la mână și parfum (două dintre slăbiciunile mele), gătește demențial, casa arată lună de fiecare dată și…îmi trage scaunul când mă așez la masă. Așa ceva vedeam doar în filmele americane, de aceea gestul lui m-a cucerit.
Din punct de vedere fizic, soțul seamănă cu el, însă ii lipsește acel ceva care m-a făcut să mă îndrăgostesc de socrul meu. Din ce mi-au povestit ei despre soacra mea, aș zice că la caracter e mai mult ea, adică mai din topor așa, dar asta nu mă deranjează. Altfel, nu mă mărităm cu el. Însă, de când l-am cunoscut mai bine pe socrul meu, fac mereu comparație între ei. I-am și reproșat într-o seară de ce nu este măcar jumătate din socrul meu la gesturi și personalitate, apoi am regretat. Nu i-a picat deloc bine și nici nu mi-a vorbit până dimineață.
Am zile în care mă judec singură și perioade când îmi fac cale să îl sun pe tatăl bărbatului meu sau să merg în vizită cu o prăjitură făcută de mine. Nu știu cât mai pot rezista așa.
