Maioneză fără ouă. Ce ingrediente poți să adaugi pentru a ieși la fel de gustoasă. 3 moduri rapide

Maioneza fara oua

Maioneza este folosită la prepararea salatelor, dar și a altor feluri de mâncare. De regulă, ea conține ouă și, tocmai din acest motiv, este extrem de bogată în calorii. Dar, din fericire, există o soluție pentru orice. Prin urmare, dacă vrei să slăbești, poți încerca să faci o maioneză fără ouă. Da, ai auzit bine! Gustul este excelent. Iată ce ingrediente trebuie să adaugi!

Cum să prepari o maioneză de casă fără ouă

Maioneza este, fără doar și poate, unul dintre preparatele care pune în valoare majoritatea salatelor, dar dă gust și ”leagă” foarte bine și alte feluri de mâncare. Prepararea ei acasă este extrem de simplă, rapidă și ieftină, fiind necesare doar câteva ingrediente.

Însă, apropo de ingrediente, este bine de știut că maioneza se poate face și fără ouă. Astfel, ea va ieși mult mai ”ușoară” și mai săracă în calorii, ideală pentru persoanele care vor să dea jos câteva kilograme. Iată trei moduri simple și rapide de a o prepara:

1. Maioneza cu lapte

Aceasta este una dintre cele mai simple modalități de a prepara maioneză fără ouă. Înlocuitorul acestora va fi laptele. În afară de acest produs, vei mai avea nevoie de un pahar de ulei de floarea-soarelui, sare după gust și câteva picături de suc de lămâie. Acum, pentru început, toarnă laptele în paharul unui blender de mână, înclină-l și adaugă uleiul astfel încât să alunece pe peretele lateral.

Ulterior, adaugă lămâia și sarea și bate la viteză maximă, fără a lua aparatul de pe fundul paharului, timp de circa 30 de secunde. După ce ai obținut o compoziție omogenă, ridică ușor mixerul și mișcă-l în sus și în jos pentru a termina de bătut.

2. Maioneza cu fructe uscate

Pentru o maioneză slabă în calorii, poți utiliza, de asemenea, și câteva fructe uscate. Noi vom folosi 60 de grame de nuci de macadamia, 60 de grame de caju, 3 curmale fără sâmburi, 120 de mililitri de apă, 45 de mililitri de ulei de măsline extravirgin, un cățel de usturoi și sare după gust.

Acum, pune toate ingredientele într-un bol și amestecă-le cu un mixer până când obții o textură omogenă. De preferat este să pui apa ușor, astfel încât compoziția să nu iasă nici prea groasă, dar nici prea subțire.

Citește și Ce să pui în maioneză în loc de ouă. Iese foarte gustoasă și cu puține calorii!

3. Maioneza cu apă de năut

Pentru a prepara această maioneză fără ouă, vei avea nevoie de doar patru ingrediente. Este vorba despre 70 de mililitri de apă de năut sau de alte leguminoase, 140 ml de ulei de măsline extravirgin, o linguriță de lămâie și sare după gust.

Acum, bate până la emulsionare și pune treptat uleiul până când maioneza se omogenizează. La final, adaugă sare și lămâie după gust. Spor la treabă!

Citește și Maioneză rapidă la blender. Cât ulei se adaugă și de ce ingrediente mai ai nevoie pentru a ieși perfectă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…