Rețetă de piure de post. Cu ce poți să înlocuiești lapte sau untul. Iese la fel pufos cu aceste ingrediente

Rețetă de piure de post

Ne aflăm în postul Nașterii Domnului, iar una dintre cele mai îndrăgite rețete în această perioadă este fără îndoială piureul de post. Este un preparat extrem de simplu de făcut, cu doar câteva ingrediente. În cele ce urmează îți vom dezvălui cu ce poți înlocui laptele sau untul, pentru a obține un piure cel puțin la fel de delicios ca cel ”de dulce”.

Rețetă de piure de post

Există numeroase rețete de piure de post, însă noi avem secretul pentru un preparat care să nu îți servească doar ca un simplu aliment în această perioadă, ci să îți încâte și papilele gustative.

Te-ar putea interesa și: Cât se țin la cuptor ardeii umpluți de post. Trucul lui Florin Dumitrescu pentru un gust desăvârșit

Piureul de post este un fel de mâncare ușor de făcut, la îndemâna tuturor, care necesită doar câteva ingrediente și puțin timp pentru preparare.

Pentru a prepara un piure cremos și fără cocoloașe, chiar și în post, când nu poți folosi lapte, tot ce trebuie să faci este să ții cont de anumite reguli.

Alege cartofii potriviți

Prima regulă în prepararea unui piure delicios este alegerea cartofilor potriviți. Cei mai buni cartofi pentru piure sunt cei albi și nu cei roșii sau noi. Cartofii albi se fierb mai ușor și au și cel mai bun gust.

Taie corect cartofii pentru piure

Deși mulți nu dau importanță acestei reguli, ea este extrem de importantă. Cartofii trebuie tăiați în mărimi cât mai apropiate. De ce? Pentru că dacă bucățile de cartofi au dimensiuni diferite, se vor fierbe în timpi diferiți și va ieși un piure cu cocoloașe.

Te-ar putea interesa și: Ce să pui în clătite în loc de ouă. Rețeta de post care te va cuceri, ies galbene și delicioase

Timpul de fierbere

Pentru a prepara un piure delicios, este necesar să fierbi bine cartofii. Îți dai seama că sunt fierți atunci atunci când intră cu ușurință furculița în ei. De aceea, este de preferat să fiarbă mai mult decât prea puțin.

Cu ce înlocuim laptele și untul

În rețeta normală de piure, laptele se adaugă la final, când pasezi cartofii. Acest ingredient trebuie să fie călduț, iar untul cât mai moale.

În rețetele de post însă, laptele și untul nu au ce căuta. Însă poți obține un preparat la fel de cremos și delicios înlocuindu-le cu o cană de apă în care au fiert cartofii ( în cazul laptelui) și margarină sau 2-3 linguri de ulei încălzit (în cazul untului).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…