Analize căsătorie. Cât costă, ce investigații trebuie făcute și care este data limită de depunere

analize casatorie

Analize căsătorie de care aveți nevoie, conform legislației actuale. Pentru cei care nu sunt la curent cu acest demers, trebuie să știți că, înainte de căsătorie, cei doi miri trebuie să se prezinte cu un certificat medical de căsătorie. Dacă vă aflați într-o astfel de situație și vreți să facei pasul cel mare, vă recomandăm mai jos analizele pe care trebuie să le faceți înainte de căsătorie.

Analize pe care trebuie să le faceți înainte de căsătorie

Există câteva analize necesare pentru certificatul medical de căsătorie. Mai există și certificatul prenupțial, despre care veți afla în rândurile de mai jos. Iată tot ce trebuie să știți despre analizele pe care să le faceți înainte de cununia civilă.

Efectuarea analizelor medicale este deosebit de importantă pentru cununia civila. Pentru asta este recomandat să apelați la specialiști, care vă pot ajuta să duceți la bun sfârșit această etapă. Pentru a nu îngreuna situația este bine să faceți asta din timp, cu cel puțin două săptămâni înainte de a face pasul cel mare.

Certificatul medical privind starea sănătății, cum este denumit certificatul prenupțial în Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă (aprobată de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 151 din 02.03.2011), este un formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătură și parafa medicului”, recomandă specialiștii.

Ce conține certificatul de căsătorie

Certificatul de căsătorie conține trei rubrici. Aici sunt notate rezultatele investigațiilor medicale efectuate. Iata care sunt acestea:

  • Persoana în cauză nu suferă de o boală venerică în formă transmisibilă (Buletin de laborator nr. …… din …… );
  • Nu prezintă leziuni pulmonare evolutive TBC (Buletin radiologic nr. ….. din …….);
  • Este normal din punct de vedere neuro-psihic.

Care sunt analizele necesare pentru certificatul medical de căsătorie

Înainte de cununia civilă, trebuie să vă puneți la punct dosarul cu analizele necesare. Astfel că, examenele necesare pentru încheierea certificatului medical sunt următoarele:

  • examen VDRL
  • examen HIV
  • examen psihiatric
  • examen radiologic pulmonar
  • examen ginecologic

Pentru femeile însărcinate, examenul pulmonar este exclus din lista analizelor medicale obligatorii.

Cât costă analizele pentru cununia civilă

Acest certificat medical nu este inclus de regulă în pachetul de bază al serviciilor din cadrul asigurărilor medicale. Astfel că, în acest caz, medicul de familie are posibilitatea de a taxa acest serviciu conform tarifului specific serviciilor care nu sunt decontate de casa de asigurări.

Când trebuie să depuneți actul prenupțial

Certificatul medical trebuie să fie depus la cel mult 14 zile după ce a fost eliberat, perioada dupa care valabilitatea acestuia expiră. Trebuie să știți ca trebuie să treaca 10 zile de la depunerea actelor până când cununia civilă să fie realizată.

Ce se întâmplă în cazul depistării unei afecțiuni

Este important de știut că laboratoarele de analiză trebuie să transmită pe parcursul a 24 de ore fișa tip-declarație. Asta în cazul unui nou caz depistat către Direcția de Sănătate Publică și îndrumarea pacientului catre DSP sau către secția de boli infecțioase.

Mai multe informatii sunt disponibile in Ordinul nr. 1611/2004 privind aprobarea circuitului informational si a fiselor de declarare si supraveghere a infectiei HIV/SIDA, emis de Ministerul Sanatatii si publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 31 din 11.01.2005.

Trebuie să menționați în cazul în care sunteți însărcinată

În cazul în care femeia este însărcinată, acest lucru trebuie mentionat medicului de familie. Femeile gravide nu ar trebui sa faca radiografii, motiv pentru care analizele pulmonare nu vor fi incluse in certificatul medical de casatorie.

Dacă aveți nevoie de mai multe informatii legate de acest document, puteți afla mai multe de la specialiști, la adresa de e-mail sau chiar în formularul pus la dispozitie aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…