I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie. Sunt șocată, abia ne-am căsătorit

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie

Nu m-aș fi gândit niciodată că bărbatul pe care îl consider iubirea vieții mele poate să mă trădeze în asemenea hal, dar viața e plină de surprize. Nu degeaba se spune că nu e bine să bagi mâna în foc pentru nimeni, indiferent câtă încredere ți-ar inspira pe moment omul respectiv. Și chiar dacă prietenele mele au încercat să mă atenționeze în nenumărate rânduri, am considerat mereu că vorbele lor sunt simple exagerări. De curând, i-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie, lucru care m-a făcut să îmi deschid ochii. Ce mă șochează este că suntem abia la începutul căsniciei, dar pentru el asta nu a reprezentat se pare niciun impediment.

Ne-am căsătorit după o relație de trei ani

Deși în mod normal acum ar trebui să ne bucurăm de perioada de început a mariajului, eu trec printr-un adevărat calvar. Orice femeie care a fost înșelată mă poate înțelege.

Ne-am căsătorit în urmă cu cinci luni și am făcut petrecerea la un salon de organizări evenimente din Capitală. Ne-am distrat super mult, mai ales că la eveniment au fost prezenți toți prietenii și apropiații noștri. De trei ani de zile, de când suntem împreună, el mereu a fost atent și tandru cu mine.

Practic simțeam că toată atenția lui era pentru mine și chiar mă simțeam unica femei din viața lui. Cu toate astea, prietenele îmi spuneau uneori că îi cam fug ochii după alte femei. Eu nu le credeam, mă gândeam că exagerează ele, că fac scenarii de telenovele acolo unde nu este cazul. Soarta avea însă să-mi arate o altă realitate.

M-am întâlnit recent cu fosta lui iubită, care mi-a spus că a înșelat-o

Cred ca nu au trecut mai mult de cinci luni de la nuntă, când mirajul relației fericite pe care îl trăiam s-a destrămat efectiv. Într-o zi, când mă aflam în oraș pentru a-mi rezolva niște treburi, m-am oprit și la cafeneaua preferată pentru a-mi cumpăra un cappuccino. Acolo, însă, m-am întâlnit cu fosta lui iubită.

Am recunoscut-o pentru că am văzut-o într-o poză, alături de el, și îmi amintesc că și el mi-a pomenit de ea. Mi-a spus că, deși îi plăcea de ea, s-au despărțit, pentru că ea era foarte geloasă. Deși, nu mă așteptam, ea a venit la mine în cafenea să mă salute. Mi-a spus că a văzut pozele noastre de la nuntă pe Facebook și a ținut să mă felicite.

Cu prilejul ăsta, mi-a transmis mai în glumă, mai în serios că speră că el nu va mai călca strâmb. Pe moment, am fost bulversată de informație, nu înțelegeam ce se întâmplă. Ea mi-a povestit că s-au despărțit, după ce a descoperit că el o înșela de săptămâni bune. Mi-a părut atât de sinceră, încât am plecat de acolo tristă și pentru cele trăite de ea, dar și pentru că el nu-mi prezentase niciodată lucrurile așa.

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie. Nu știu ce se va întâmpla cu relația noastră

Am ales să nu-i povestesc despre întâlnirea cu fosta lui iubită și am preferat să mă concentrez pe căsnicia noastră. La câteva zile, însă, am avut parte de o altă surpriză neplăcută.

Pe când se afla în duș, am auzit o notificare pe telefon și l-am verificat imediat. Am făcut acest gest spontan, nici nu am realizat pe moment că e telefonul lui, însă când am văzut mesajul primit am rămas șocată.

„Iubire, la ce oră ne întâlnim vineri?”, așa suna mesajul primit. Bineînțeles, nu am rezistat și am verificat dacă mai sunt și alte mesaje de la numărul respectiv. Am fost devastată de descoperirea făcută, reieșea că soțul meu avea o amantă.

I-am găsit mesaje de iubire în telefon de la o altă femeie și răspunsuri de la el către acea persoană. Am ieșit în grabă din casă și m-am dus să mă întâlnesc cu o prietenă. Simțeam nevoia să mă descarc.

Nu m-aș fi așteptat vreodată să fiu trădată în halul ăsta, la doar câteva luni de la nuntă. Pur și simplu nu mai știu cine e bărbatul cu care m-am căsătorit și nu știu cum să procedez pe mai departe. Nu știu dacă el e așa cu adevărat, dacă sunt simple mesaje sau are o relație în paralel. Nu am vorbit încă cu el despre situația asta, cred că îmi e teamă că pot să descopăr și alte lucruri. Mă simt foarte dezamăgită, nu știu dacă pot să-mi salvez căsnicia sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…