Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nectarie. Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 9 noiembrie

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nectarie

An de an, pe data de 9 noiembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie, cunoscut drept și Taumaturgul. El s-a născut s-a născut în 1846, în Silivria, localitate din apropierea Constantinopolului, și a murit în 1920. O parte din moaștele lui se regăsesc Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. În această zi, românii respectă cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri, pentru a le merge bine tot restul anului.

Cine era Sfântul Nectarie

Pe 9 noiembrie, în fiecare an, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer și făcătorul de minuni. Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, episcopul Pentapoliei, s-a născut în anul 1846 în Selivria Traciei din părinţi săraci, dar extrem de credincioşi. A fost botezat Anastasie şi a primit educaţie creştinească, studiind teologia şi scrierile sfinţilor părinţi la Constantinopol.

Pe când avea doar 20 de ani, el s-a stabilit în insula Hios, acolo unde le-a predat teologie, pentru câțiva ani, copiilor. Însă, simțind că nu se regăsește în acest loc, a mers la mănăstire. Primește numele de Lazăr, dar ulterior i-a fost atribuit numele pe care-l va purta pentru totdeauna, Nectarie.

În rândul credincioșilor, este recunoscut ca vindecător al bolnavilor de cancer, dar şi ascultător al rugăciunilor femeilor care nu pot avea copii. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut şi încă le mai săvârșește, a fost numit „Taumaturgul”, adică „Vindecătorul”.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nectarie. Ce e bine să faci pe 9 noiembrie

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nectarie, pe 9 noiembrie, el fiind considerat vindecătorul celor bolnavi de cancer.

Moaștele lui se află la Mănăstirea Radu Vodă din București, dar și la Mănăstirea Putna din Iași și la Biserica Sfânta Treime din Bucium, Brașov. Mulți credincioși vin să se închine la moaștele sfântului, pentru că se spune că este vindecătorul bolilor grave și protectorul oamenilor bolnavi și chinuiți.

În această zi, este bine să vă rugați pentru sănătatea celor aflați în suferință, pentru vindecarea celor care se luptă cu boala și să aprindeți o lumânare sau o candelă în casă pentru aceste persoane

De asemenea, de Sfântul Nectarie este important să ne gândim și la semenii care suferă pe patul de moarte și care sunt chinuiți de boli. Multe persoane aleg să dea de pomană în această zi pentru a cinsti memoria celor plecați dintre noi.

Citește și: Noi sfinți în calendarul creștin ortodox. Cine sunt și data la care vor fi prăznuiți

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești de Sfântul Nectarie

În ziua Sfântului Nectarie, credincioșii care trec prin momente grele și se află pe patul de spital trebuie să rostească o rugăciune tămăduitoare, despre care se crede că are puteri de nedescris. În plus, Sfântul Nectarie le va asculta rugămințile și îi va ajuta pe cei aflați în suferință.

„O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre.

Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?”. Citește continuarea rugăciunii care se rostește pe 9 noiembrie pe doxologia.ro.

Citește și: Calendar ortodox noiembrie 2023. Cele mai importante sărbători din această lună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…