Tradiții și obiceiuri de Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2023. Ce este bine să faci în această zi, pentru a atrage norocul

Traditii si obiceiuri de Lasatul Secului pentru Postul Craciunului 2023

Înainte de fiecare perioadă de post de peste an, în popor se sărbătorește ceea ce se numește Lăsatul Secului. Aceasta este ultima zi în care se consumă alimente de dulce, înainte de post, iar ziua este marcată de numeroase obiceiuri care se respectă cu sfințenie, mai ales în mediul rural. Care sunt cele mai importante tradiții și obiceiuri de Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2023.

Când este Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului

Postul Crăciunului este al doilea cel mai important post de peste an, după cel al Paștelui. Acesta are o durată de 40 de zile, la fel ca postul pe care l-a ținut Moise pe Muntele Sinai, înainte de a primi Tablele Legii. Postul începe în fiecare an pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, după miezul nopții.

Cu o zi înainte de începerea postului, este Lăsatul Secului. Pentru Postul Crăciunului, Lăsatul Secului este pe data de 14 noiembrie. Este ultima zi în care se mai pot mânca alimente de dulce, până la Crăciun. Dacă această zi pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai devreme, adică pe 13 noiembrie.

Ce se duce la nași de Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului
Masă de lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului

Tradiții și obiceiuri de Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2023

Principala tradiție de Lăsatul Secului este să se facă o masă îmbelșugată, cu alimente de dulce, la care să participe toată familia. Se mănâncă pentru ultima dată carne, ouă și produse lactate, astfel încât credincioșii să nu le simtă lipsa în perioada postului.

  • În această zi, finii vin la nași cu plocon și stau împreună la masă. Se servesc, pe lângă bucate de dulce, struguri sau stafide, care simbolizează abundența și belșugul.
  • Se prepară turte din mălai, care se dau de pomană pentru sufletele celor care nu mai sunt în viață.
  • Gospodinele spală foarte bine toate vasele în care au gătit mâncare de dulce, pentru a le putea folosi în perioada postului.
  • În unele zone din centrul țării, se face un foc purificator de Lăsatul Secului. Când se întunecă, se aprind focuri pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele.

Citește și: Când începe Postul Crăciunului 2023. Cât durează și câte zile cu dezlegare la pește sunt

  • Resturile de mâncare de la masa de Lăsatul Secului se aruncă spre răsărit. În acest fel, se crede că păsările nu vor mai ataca recoltele anul viitor.
  • În Muntenia, nurorile prepară plăcinte cu brânză dulce, pe care le oferă soacrelor. În acest fel, relațiile se mențin bune și ”dulci” și în perioada postului.
  • Vasele în care ai gătit în această zi trebuie să fie puse cu gura în jos, pentru ca spiritele să nu se ascundă în ele.
  • De Lăsatul Secului se gătește carne de pasăre și se crede că aceasta poate prevesti cum va fi iarna. Dacă găina din care faci mâncare are pieptul gras, va fi o iarnă grea. Dacă stratul de grăsime este subțire, va fi o iarnă ușoară.

Citește și: Cum se ține corect postul negru. Singurul lucru permis când te abții de la mâncare, puțini știu

Rugăciunea care se spune în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului nu este doar alimentar, ci ar trebui să fie și spiritual. Credincioșii practicanți pot folosi cele 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului ca prilej de introspecție și rugăciune. Iată ce rugăciune poți spune în fiecare zi din perioada postului:

”Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…