Ce fel de carne se folosește la perișoare, de fapt. Secretul pentru o aromă desăvârșită, așa vor ieși pufoase și gustoase

e fel de carne se folosește la perișoare, de fapt. Secretul pentru o aromă desăvârșită, așa vor ieși pufoase și gustoase

Ciorba de perișoare este una dintre cele mai apreciate din bucătăria românească. Se face ușor, este delicioasă și sățioasă și poate fi savurată cu smântână, ardei iute sau simplă. Ce fel de carne se folosește la perișoare, pentru a ieși pufoase și delicioase? Secretul pentru o ciorbă cu un gust desăvârșit.

Ciorba de perișoare, un preparat clasic

Ciorbele se numără printre mâncărurile preferate ale românilor pentru prânz sau cină. Sunt sățioase, delicioase și pot fi consumate ca atare sau ca prim fel de mâncare, la o masă copioasă. Pentru a face ciorbă de perișoare ai nevoie doar de câteva ingrediente. Este vorba despre carne tocată, legume, verdețuri și mirodenii.

Ciorba de perișoare se face repede și nu are nevoie să stea pe aragaz ore în șir, cu se întâmplă în cazul altor supe și ciorbe. Se fierb mai întâi legumele, după care se adaugă perișoarele și se mai lasă să fiarbă în jur de 30 de minute, astfel încât acestea sa fie gătite.

Ce fel de carne se folosește la perișoare

Pentru a face perișoare se poate folosi carne tocată de porc, de vită, de curcan sau amestec. Indiferent ce carne am folosi, aceasta trebuie să aibă un procent corect de grăsime. Dacă utilizăm o carne prea slabă, cum este cea de pasăre, perișoarele vor ieși tari și uscate.

Carnea trebuie să aibă un procent de grăsime de peste 15%. Dacă cumperi carne tocată ambalată, procentul de grăsime este de obicei specificat pe ambalaj. Carnea tocată se amestecă cu puțin orez, un ou și verdeață înainte de a se forma perișoarele. Unele gospodine nu folosesc orez la perișoare, acesta fiind opțional.

Citește și: Câte ouă se pun de fapt la perișoarele pentru ciorbă. Așa se vor lega perfect și vor avea un gust deosebit

Ingredientul pe care să nu-l adaugi niciodată în ciorba de perișoare
Perișoare

Rețetă de ciorbă de perișoare acrită cu borș

Ingrediente:

  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1/2 țelină
  • 1 rădăcină păstârnac
  • 1 ardei gras
  • 3 roșii sau 2 linguri bulion
  • 500 g carne tocată
  • 25 g orez
  • 1 ou
  • sare
  • piper
  • borș sau zeamă de varză
  • pătrunjel sau leuștean
  • 4-5 linguri de ulei

Citește și: Când se adaugă, de fapt, borșul în ciorba de perișoare. Greșeala pe care trebuie să o eviți, așa va avea un gust deosebit

Mod de preparare:

Se spală legumele, se curăță și se taie cubulețe. Morcovul, păstârnacul și țelina pot fi date și prin răzătoarea mare. Se pun toate legumele împreună cu uleiul într-o oală pe aragaz, se adaugă sare și piper și se călesc legumele până când se înmoaie. Se adaugă apă cât să umplem oala trei sferturi și se lasă legumele să dea în câteva clocote.

Separat, se pregătește compoziția pentru perișoare. Carnea tocată se amestecă cu sare, piper, ou și orez. Se poate adăuga și verdeață proaspăt tocată în compoziție. Se omogenizează și se formează perișoarele. Acestea se adaugă în ciorbă și se mai lasă să fiarbă circa 30 de minute. Se încearcă o perișoară, pentru a vedea dacă a fiert carnea.

Citește și: Cu ce să amesteci carnea de pui pentru perișoare. Așa nu se vor sfărâma și ies mult mai pufoase

La final, se adaugă roșiile tăiate cubulețe sau bulionul și se mai lasă să fiarbă încă 5 minute împreună. Dacă folosiți borș sau zeamă de varză pentru a acri ciorba, acum este momentul să îl/o adăugați. Se gustă ciorba și se drege de sare, dacă mai este nevoie. La final, după ce se oprește focul, se adaugă verdeață proaspăt tocată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…