Alexandra Stan își dedică cel mai recent album comunității LGBT. „Să fim serioși, m-a ajutat să ajung unde sunt în ziua de astăzi” EXCLUSIV

Alexandra Stan isi dedica cel mai recent album comunitatii LGBTQ

Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate artiste din România, care ne reprezintă cu succes și peste hotare, dar și una dintre cele mai asumate persoane publice. Nu s-a ferit să ascundă că face parte din comunitatea LGBT și mai ales să o susțină de câte ori a avut ocazia. Ca răsplată pentru modul în care a tratat-o această comunitate în momentul în care a afirmat că este bisexuală, Alexandra Stan le-a dedicat membrilor cel mai recent album.

Alexandra Stan dedică noul album comunității LGBT

Joi seara, Alexandra Stan și-a făcut apariția la evenimentul de lansare al celui mai recent album într-un look cu totul și cu totul diferit față de ceea ce a abordat până acum. Artista și-a creat o imagine de „drag queen” cu un look pe măsură, ca un mesaj de susținere pentru persoanele care fac parte din comunitatea LGBT. Mai mult, a ales ca cel mai recent album să se denumească sugestiv „Rainbows”, curcubeul fiind astăzi cel mai des indentificat ca un simbol al comunității LGBT. Artista a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că albumul are însă două conotații, este un cadou pentru această comunitate, dar în același timp arată și starea ei de spirit actuală.

„Este și cumva un cadou înapoi către comunitatea care m-a susținut atâția ani și care, să fim serioși, m-a ajutat să ajung unde sunt în ziua de astăzi, pentru că nu ar fi fost nimic posibil fără comunitatea LGBTQ, nu numai din România, ci de peste tot. Dar este și o stare de spirit complexă, ca să zic așa. Să fii „rainbows” sau să îți iubești toate curcubeele înseamnă să fii ok cu tot. Cu absolut tot ce ți se întâmplă. Adică să fii și vesel, și trist, și nervos, și calm, și ți le integrezi pe toate și să ți le accepți”, ne-a declarat Alexandra Stan.

Alexandra Stan își dedică cel mai recent album comunității LGBTQ
Alexandra Stan își dedică cel mai recent album comunității LGBT

A lucrat 3 ani pentru noul album

Pentru acest nou concept, dar și pentru apariția de joi seară, Alexandra a lucrat mai bine de 3 ani, iar o întreagă echipă i-a pus în scenă fiecare idee pe care a avut-o. Ba chiar și apariția ei în cadrul evenimentului a fost una de inspirație hollywood-iană, venind într-o mașină decapotabilă, de epocă, până la covorul roșu din fața clubului unde a avut loc petrecerea.

„Lucrez la acest album de aproape 3 ani. Chiar lucrez de mult timp, dar a fost și pandemia, a fost războiul, au fost multe chestii care s-au întâmplat”, a mai spus artista pentru EGO.ro.

Alexandra Stan își dedică cel mai recent album comunității LGBTQ
Alexandra Stan își dedică cel mai recent album comunității LGBT

A recunoscut că este bisexuală

Extrem de asumată, Alexandra Stan a recunoscut încă de acum 5 ani că au atras-o și femeile și că experiența cu o persoană de același sex nu s-a limitat doar la un sărut, ci au dus-o până în punctul maxim.

„Eu nu cred în chestia asta cu: îți plac fetele, își plac băieții. Mai ales dacă ești fată. Dacă ești băiat, e mai greu, într-adevăr. Am și prieteni care sunt bisexuali și sunt băieți. Unul dintre ei chiar e cunoscut, dar nu o să dau nume. La fete e mai simplu pentru că dacă ești în the mood și, na, câteodată fetele… Mai ales că generația asta nouă e mult mai deschisă, 18-19 ani. Într-o seară eram în club și o fată se dădea la mine și o alta, cu care venisem și aparent era prietenă cu mine, adică eram doar amice, era geloasă că de ce se dă o tipă la mine. Relații nu am avut cu o femeie. Da, am avut experiență o dată și cu două fete. Eu sunt super pro lesbiene și gay”, a povestit Alexandra Stan în urmă cu ceva ani, în direct, la o emisiune de radio.

Foto credit: Cristian Andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…