Am dus relația asta timp de patru ani. Am tras de ea, am făcut eforturi, l-am susținut și l-am iertat ori de câte ori făcea câte o porcărie. Și a făcut destule. Am fost lângă el mereu, atunci când a avut nevoie de mine. Dar invers nu a fost valabil și m-a abandonat atunci când îmi era cel mai greu.
Sunt șase luni deja de când nu mai suntem împreună. De atunci m-am mutat singură într-o chirie mai mică. Pentru că nu mai am bani și pentru că nu mai am nevoie de atât de mult spațiu.
Am stat în patru camere pentru că el lucra acasă. Făcea reparații electronice și avea nevoie de o cameră pentru asta. Nu că ar fi muncit vreodată sau că ar fi făcut bani din asta. Casa eu am ținut-o. Și pe el, la fel. Dar îi plăcea să dea impresia că e ocupat, că are mult de muncă. În realitate se juca, făcea tot felul de dispozitive cu luminițe care nu foloseau la nimic sau își ajuta pretenii cărora li se stricau diferite electronice.
Problema e că azi nu mai duce nimeni nimic la reparat. Toată lumea le aruncă și cumpără altele noi. Eu i-am spus de multe ori că ar trebui să se reorienteze, dar nu a vrut niciodată să mă asculte. Cel puțin nu atâta timp cât am avut bani. El mereu era fără bani „la el”.
Când s-a mutat la mine nu i-am cerut niciodată să plătească nimic. Nu am acceptat să cumpere nimic în casă. Pur și simplu a stat la mine și atât. A fost musafir permanent timp de patru ani. Și probabil că ar mai fi stat mult și bine dacă nu rămâneam eu fără bani.
M-a abandonat atunci când îmi era cel mai greu
În urmă cu patru ani, când l-am cunoscut, eu lucram la o companie multinațională. El mi s-a prezentat „inginer electronist” și mi-a spus că are firmă proprie. Nu că m-ar fi interesat în mod deosebit asta. La urma urmei, eu câștigam foarte bine acolo și nu căutam pe cineva să mă întrețină. Dar mi-a trezit interesul și nu mi-aș fi dorit să mă încurc cu un pierde vară. Nu la 40 de ani. Asta o faci în adolescență, când nu știi pe ce să te bazezi, nu știi cum va evolua omul de lâgă tine. Dar la 40, te aștepți să fi realizat ceva în viață, nu să fi trăit pe banii părinților până la vârsta asta. Prin urmare, mi-a plăcut că e spirit întreprinzător, că e energic și independent. Mi-am zis: asta e! E omul lângă care mă văd trăind.
Dar nu a durat mult până când am remarcat că spiritul lui întreprinzător era fixat doar pe banii mei. Numai că la momentul în care am realizat asta era prea târziu. Era deja prezentat familiei și relația era prea avansată ca să o mai opresc.
Până la urmă mi-am zis: merge și așa. Nu mă înșală, nu mă minte, e un real suport emoțional pentru mine. Nimeni nu e perfect, așa că am mers înainte, am continuat relația așa cum era.
Nu mai vreau să mă împac cu el
Asta însă a durat până în momentul în care am rămas fără job. La compania la care am lucrat au fost niște probleme în urma cărora departamentul meu s-a desființat. Ei bine, din acel moment totul în viața mea s-a schimbat. Iubitul meu a devenit brusc irascibil. Ori de câte ori îi spuneam că trebuie să facem puțină economie, pentru că banii pe care îi aveam strânși nu ne vor ajunge la infinit, el sărea ca ars și îmi spunea că îl jignesc și mă amenința că pleacă. Până la urmă, după nici o lună, nu a mai „suportat” și a plecat. Practic, m-a abandonat când îmi era mai greu. M-a lăsat baltă cu chiria aceea mare pe care o luasem pentru el și cu toate datoriile.
Acum sunt bine. Imediat după ce a plecat m-am mutat într-un apartament mai mic, așa că mi-am înjumătățit banii de chirie. După încă o lună mi-am găsit un alt job, chiar mai bine plătit. Acum vrea să ne împăcăm și îmi tot spune că a fost o prostie din partea lui și că vrea să vină „acasă”. Din păcate pentru el, „acasă” acum e doar pentru mine. La vârsta asta nu mai țin metodele lui. Sunt convinsă că o să-și găsească o altă victimă pe care să o impresioneze. Nu știu dacă am greșit că am fost atât de dură cu el, dar așa am simțit.
