Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Ce efecte are privarea de somn

Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă

Somnul are o importanță deosebită pentru sănătatea noastră, chiar dacă nu întotdeauna ne dăm seama de asta. Din păcate, somnul este de cele mai multe ori cel sacrificat, atunci când timpul nu ne permite să facem tot ce ne-am propus. Deși este greșit, credem că ne ajunge să dormim câteva ore sau, în unele situații, chiar deloc. Specialiștii arată câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă.

De asemenea, privarea de somn are efecte asupra sănătății noastre, iar semnalele apar de cele mai multe ori la scurt timp.

Sunt persoane care funcționează foarte bine dormind doar câteva ore pe noapte. Altele, însă, întâmpină probleme de concentrare și de sănătate dacă nu dorm destul.

Potrivit specialiștilor, șapte ore de somn este ceea ce se recomandă pentru persoanele de vârste medii şi înaintate.

Un studiu ce a fost efectuat pe aproape 500.000 de adulţi cu vârste cuprinse între 38 şi 73 de ani a constatat că, atât prea mult, cât și prea puțin somn, au fost asociate cu performanţe cognitive şi sănătate mintală mai slabe. Inclusiv anxietate şi depresie pot fi rezultatele acestor tulburări de somn. În schimb, un program de somn suficient a adus rezultate benefice, spune studiul.

Prof. Barbara Sahakian, de la departamentul de psihiatrie al Universităţii Cambridge, a declarat: „Pentru fiecare oră care se îndepărtează de şapte ore, starea de sănătate se înrăutăţeşte. Este foarte clar că procesele care au loc în creierul nostru în timpul somnului sunt foarte importante pentru menţinerea sănătăţii noastre fizice şi mentale”.

Ea a adăugat că un somn bun este important în toate etapele vieţii, dar mai ales pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. „Cred că este la fel de important ca exerciţiile fizice”, mai spune ea.

Alți specialiști au explicat că există un număr ideal de ore pentru somn, în funcție de vârstă. Desigur, e deosebit de importantă și calitatea somnului, uneori aceasta e cea care primează.

Iată câte ore ar trebui să dormi pe noapte în funcție de vârstă:

·         Copii (0-3 luni) – 14-17 ore

·         Copii (4-11 luni) – 12-15 ore

·         Copii (1-2 ani) – 11-14 ore

·         Preșcolari (3-5 ani) – 10-13 ore

·         Școlari (6-13 ani) – 9-11 ore

·         Adolescenți (14-17 ani) – 8-10 ore

·         Adulți – 7-9 ore

·         Vârstnici (peste 65 de ani) – 7-8 ore.

În lipsa orelor suficiente de somn, organismul va începe să transmită semnale. Unele sunt evidente, altele sunt mai discrete. Toate, însă, ne transmit că nu dormim suficient, notează romaniatv.net

Semnalele sunt:

·         Ești somnolent în timpul zilei, în special în timpul activităților relaxante

·         Adormi imediat cum te pui în pat, seara

·         Ți se întâmplă des să ațipești pe parcursul zilei

·         Ai nevoie de mai multe alarme pentru a reuși să te trezești

·         Îți este greu să te ridici din pat și să îți începi ziua

·         Ai schimbări de dispoziție bruște

·         Ai probleme cu memoria

·         Ai probleme de concentrare

·         Dormi mai mult în zilele în care nu ai ceva de făcut

Privarea de smn pe termen lung are simptome chiar mai accentuate.

Acestea includ:

·         Probleme cu memoria

·         Depresie

·         Lipsa motivației

·         Iritabilitate

·         Reacții lente

·         Sistem imunitar slăbit, deci șanse mai mari de îmbolnăvire

·         Risc mai ridicat de hipertensiune arterială, diabet, atac de cord sau obezitate

·         Apetit sexual scăzut

·         Dificultăți privind rezolvarea problemelor și luarea deciziilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…