Ce să nu faci niciodată când coci vinetele la cuptor. Se vor înnegri la interior

Ce să nu faci niciodată când coci vinetele la cuptor

E sezonul lor! Gospodinele pregătesc de zor vinete pentru anotimpul rece. Iată mai jos câteva trucuri utile pe care să le pui în aplicare atunci când pregătești și tu vinete. Sunt reguli de care e bine să ții cont dacă vrei ca gustul lor să fie foarte bun!

Ce trebuie să știi atunci când pui vinete la copt. Cât miez obții dintr-un kilogram de vinete proaspete

Potrivit specialiștilor în domeniu, randamentul vinetelor coapte este de 50-60%. Astfel, dintr-un kilogram de vinete crude rămân aproximativ 500-600 de grame de miez de vinete copt, decojit și scurs.

Cele mai bune vinete pentru copt sunt cele mari, frumoase, ferme, care au coajă neagră și lucioasă. Acestea nu trebuie să prezinte defecte vizibile sau porțiuni moi cu zone de mucegai. Când le palpezi trebuie să simți o oarecare elasticitate, nu trebuie să fie pietroase.

Vinetele de dimensiuni mici nu sunt potrivite pentru a fi coapte, ci doar pentru a fi gătite: pane, ghiveci, gratinate, musaca, etc. Gospodinele spun că acest tip de vinete au coajă multă și miez puțin.

Cum trebuie să coci corect vinetele

Există trei variante pentru a coace vinetele: aragaz sau plită, grătar cu jar sau cuptor. Potrivit savoriurbane.ro, doar două dintre ele duc la un rezultat bun: cel mai bun gust se obține prin carbonizarea cojii.

Pe aragaz sau plită, vinetele au aromă specifică de fum, de ars. Mai întâi de toate pune folie de aluminiu pe plită și ridică ochiurile de la aragaz. Acest truc te va scuti de munca anevoioasă de curățire/frecare a plitei. Perforează folia în zonele corespunzătoare ochiurilor și apoi așez înapoi ochiurile.

Focul trebuie să fie la maxim! Vinetele nu se coc la foc mic deoarece ele vor fierbe în suc propriu și se vor înnegri la interior. Ele se coc rapid astfel încât coaja lor să se carbonizeze, iar miezul să rămână alb dar să fie moale, bine pătruns. Este nevoie de 7-10 minute ca să întorci vinetele pe partea cealaltă. Se coc pe 3-4 părți, în funcție de dimensiunea lor. Foarte rar unele vinete crapă și pufăie, adică scot aburi fierbinți.

Cum îți dai seama că vinetele s-au copt? Acestea sunt bine coapte atunci când sunt moi la interior, iar coaja lor este neagră, carbonizată și sfărâmicioasă. Nu este suficient să fie maro și cu urme de arsuri, ci mai trebuie coapte.

Vezi și – Ce trebuie să presari peste vinetele coapte înainte de a le pune la congelator. Doar așa își vor păstra aroma toată iarna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…