De când lucrez la compnaia asta, parca viața mi s-a dat peste cap. Am încercat din răsputeri să stau departe de șeful meu, dar parcă tot ce fac mă împinge tot spre el. În cele din urmă m-am îndrăgostit de șeful meu.
Sunt convinsă că și el are sentimente pentru mine, dar aparent, ca o regulă a firmei, nu sunt permise relațiile între colegi. Știu că regula asta a venit după ce un coleg a făcut o pasiune pentru una dintre fetele de la secretariat. Acea fată însă după ce a fost cu el o vreme, l-a respins. El a fost insistent, iar ea a obținut un ordin de restricție împotriva lui, pentru că o hărțuia. El a fost la un pas de a se sinucide. A fost salvat de pe calea ferată din fața ternului în ultima secundă, de un prieten care știa despre drama lui. Fata a plecat apoi din companie, iar el a plecat ulterior din cauza problemelor mintale pe care le-a dobândit.
A fost atunci un mare balmuc la companie, a fost inclusiv o anchetă din care fata aceea din secretariat ar fi putut ieși foarte prost.
De atunci, directorul companiei a emis o regulă care interzice relațiile între colegi. Acum sunt eu în secretariat, însă șeful meu nu mă hărțuiește. Este foarte rezervat mereu. Nu face niciun gest care ar putea fi interpretat.
M-am îndrăgostit de șeful meu
Cu toate acestea, unele lucruri nu trebuie spuse, nu trebuie arătate. Se simt, pur și simplu. Îi simt privirea și știu ce gândește când se uită la mine. Îl văd cum îmi susține privirea de câte ori ne întâlnim. Mă privește fx în ochi și rămâne așa multe secunde, deși mi-a spus deja ce aveam de făcut, a terminat de spus ce avea de spus. Mă cheamă uneori în birou pentru un lucru minor. Dar mă cheamă de mai multe ori pe zi și îmi cere să mă așez acolo doar să-mi spună cine știe ce banalități.
Mă întreb uneori dacă aceste gesturi nu sunt doar interpretarea mea. Pentru că și eu, la rândul meu, sunt atât de fascinată de el. Adică aș vrea să pot interpreta corect gesturile lui, să știu sigur ce simte pentru mine. E chipeș, e singur, ne placem reciproc, nu văd de ce ar trebui să respectăm acea regulă care nu are nicio legătură cu noi.
Nu știu dacă el ar fi dispus să facă vreun sacrificiu, dar eu știu sigur că aș face. Adică aș pleca de la companie, dacă asta ar fi condiția ca noi doi să fim împreună.
Dar mă gândesc poate tocmai faptul că stăm 10 ore pe zi împreună ne face să ne simțim atât de atrași unul de altul. Poate dacă aș pleca din companie m-ar uita.
Nu știu ce să fac, nu știu cum să abordez problema. Știu doar că m-am îndrăgostit de șeful meu și sunt sigură că și el mă place cel puțin la fel de mult.
