Fasole verde la borcan pentru iarnă. Nu are conservant sau aspirină. Secretul ca să se păstreze excelent și 2 ani

Fasole verde la borcan pentru iarna. Nu are conservant sau aspirina. Secretul ca sa se pastreze excelent si 2 ani

În această perioadă a anului, gospodinele din toate colțurile țării încep să facă provizii pentru iarnă. Acestea pregătesc cu drag cele mai gustoase preparate pentru sezonul rece. Printre ele se numără zacusca, murăturile, dulcețurile, gemurile sau compoturile. În rândurile de mai jos, însă, noi îți vom prezenta o reţetă mai puţin cunoscută, și anume cea de fasole verde la borcan.

Cum pui fasolea verde la borcan pentru la iarnă

Vara este, fără îndoială, sezonul legumelor. Morcovi, vinete, fasole verde, pe toate le găsim pe tarabele piețelor din toate colțurile țării. Însă, iarna le ducem dorul și ne-am dori să ne mai putem bucura de gustul lor.

De aceea, gospodinele pun câteva legume în pungi și le introduc în congelator, putând astfel să le folosească chiar și în timpul sezonului rece. Puține dintre ele știu, însă, că există și un alt mod de a le savura iarna.

Noi vom vorbi despre delicioasa fasole verde, care poate fi păstrată foarte bine și în borcane. Cum? Ei bine, ai nevoie de doar câteva ingrediente pentru a o pregăti. Iată care sunt acestea:

  • fasole verde, proaspătă
  • apă
  • sare pentru murături

Te-ar mai putea interesa și Legumele pe care să nu le plantezi niciodată lângă fasole. Strică toată recolta!

Cum se prepară fasolea verde la borcan

În primul rând, se curăță fasolea de codițe și se alege de impurități, după care se spală și se opărește în apă cu sare. Mai departe, se pune o linguriță de sare la un litru de apă.

Se lasă pastăile în apa clocotită cam trei sau patru minute sau până când începe să își schimbe culoarea. Ulterior, acestea se scot într-un vas și apoi se pun frumos în borcane.

Înainte de acest pas, însă, recipientele trebuie să fie spălate bine şi uscate. După ce păstăile au fost puse în borcane, urmează un alt pas important.

Deasupra se toarnă apa în care au fost opărite, apoi se pun capacele și se închid ermetic, după care se sterilizează aproximativ 60 de minute. În final, se lasă la răcit în apa în care au fiert, apoi se pun pe rafturi în cămară.

Te-ar mai putea interesa și Cum scapi de dăunătorii fasolei verzi din grădină. Trucul care rezolvă această mare problemă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…