Unde să pui icoana sporul casei, de fapt. Foarte mulți credincioși nu știu locul corect

Unde să pui icoana sporul casei

Mulți creștini se întreabă unde ar trebui să așeze icoana sporul casei. Este o icoană importantă, care nu trebuie așezată la întâmplare în casă. Află de mai jos care este locul potrivit din locuință pentru această icoană.

Care este locul în care trebuie așezată icoana sporul casei. Se spune că te ferește de necazuri

Tradiția bisericească spune că oamenii trebuie să se roage întorcându-se cu fața spre est. Așadar, este indicat ca icoanele să fie amplasate în partea de est a locuinței, pentru ca acestea să primească lumină de la soare. De la răsărit vine mântuirea și ajutorul pe care îl primim prin rugăciuni. Se spune că doar atunci când te rogi cu fața către răsărit primești toată binefacerea adusă de icoană în casa ta.

De asemenea, tradiția mai spune că nu numai locația peretelui în raport cu punctele cardinale este importantă, ci și libertatea și accesibilitatea acestuia. Poziția pentru rugăciune în fața icoanei ar trebui să fie convenabilă pentru toți cei din familie.

Icoana sporul casei nu ar trebui să lipsească din nicio locuință. Ea aduce iubire, protejează și ocrotește, împacă și alină dureri. Potrivit religiei, este permis să pui icoanei sporul casei pe perete, inclusiv la capul patului sau pe masă. Preoții ne învață că această icoană este recomandat să fie așezată în camera cea mai luminoasă din casă, sau în dormitorul copiilor, cu orientare către răsărit sau fereastră.

Ce să nu așezi niciodată lângă icoane?

Este de nedorit ca lângă icoane să ai tablouri seculare, figurine, afișe cu imagini ale sportivilor, politicienilor, muzicienilor, scrie playtech.ro.

De asemenea, este indicat ca în fața icoanei sporul casei să fie amplasate candele sau lumânări aprinse, mai ales în momentele de rugăciune. Această lumină aprinsă este un semn de cinstire a harului primit de la Maica Domnului. Religia spune că lumina care arde cu ulei este văzută ca o rugăciune mută și ca o jertfă a Sfintei Marii.

În fața icoanei sporul casei mai este bine să fie așezată o crenguță de busuioc, care a fost sfințită înainte la biserică, de Florii sau îl altă sărbătoare. Această crenguță este de ajutor în timpul rugăciunii și arată respectul pe are trebuie să îl avem față de icoane și în special față de Maica Domnului.

Icoana sporul casei trebuie să fie sfințită înainte de a fi așezată pe perete

Atunci când cumperi icoana sporul casei, fie că o vrei pentru casa ta, fie că o vei oferi cadou, trebuie să știi că aceasta nu se aduce în casă fără a fi sfințită la biserică. În urma sfințirii icoana capătă puteri binefăcătoare prin harul rugăciunii. În caz contrar rămâne la stadiul de tablou, în fața căruia nici nu este bine să te închini.

Icoana Maicii Domnului este cunoscută drept ocrotitoarea familiei, mamei și a copiilor. Alină suferințele oamenilor și oferă speranță și putere peste zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…