Elton John, transportat de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu celebrul artist. Care este starea lui

Elton John, transportat de urgenta la spital. Ce s-a intamplat cu celebrul artist. Care este starea lui

Elton John a trecut prin clipe de coșmar în urma unui incident domestic. Emblematicul cântăreț britanic în vârstă de 76 de ani a fost transportat de urgență la spital seara trecută, după ce a suferit o căzătură în vila sa din Franța. Artistul a ajuns la secția de ortopedie a spitalului Princess Grace din Monaco.

Elton John, transportat de urgență la spital

Potrivit presei internaționale, la unitatea medicală unde a fost transferat de urgență, Elton John a fost tratat pentru răni minore. Cântărețul a suferit căzătura la vila sa din Nisa, în timp ce se afla în vacanță cu soțul său David Furnish și cei doi fii ai lor.

Un reprezentant al lui Elton John a declarat că artistul a fost externat în această dimineață și că s-a întors sănătos acasă.

„Putem confirma că, în urma unei alunecări de ieri la casa sa din sudul Franței, Elton a vizitat spitalul local ca măsură de precauție.

În urma unor controale, a fost externat imediat în această dimineață, iar acum s-a întors acasă și este sănătos.”, a declarat sursa pentru MailOnline. 

Elton John se bucura de vacanța de vară în Franța, după ce luna trecută și-a încheiat turneul Farewell Yellow Brick Road. Turneul de 330 de spectacole, care a durat cinci ani, a avut încasări de 720,11 milioane de lire sterline, ceea ce reprezintă echivalentul a 2,18 milioane de lire sterline pe spectacol sau aproximativ 16.000 de lire sterline pe minut, scrie The Sun.

Citește și: Adevărul despre averea colosală pe care o deține Regele Charles, de fapt. E mult mai bogat decât se credea

Deși artistul nu a exclus posibilitatea de a lansa noi piese în viitor, a decis să se retragă din turnee pentru a petrece mai mult timp cu partenerul său și copiii lor. Cu toate acestea, Elton John a adăugat că nu a renunțat definitiv la concerte și că va mai susține probabil „câte un spectacol” din când în când.

Elton John și Kevin Spacey au sărbătorit împreună câștigarea procesului de către actor

La începutul acestei luni, Elton a fost fotografiat sărbătorind alături de actorul Kevin Spacey, la doar câteva săptămâni după ce starul de la Hollywood a fost exonerat de acuzațiile de agresiune sexuală.

Superstarul britanic a depus o mărturie cheie în procesul lui Spacey luna trecută, iar în urmă cu o săptămână, cei doi au petrecut într-un restaurant alături de o trupă.

O înregistrare video postată de The Snugglers l-a arătat pe Spacey, care a fost acuzat de agresarea a patru bărbați, filmând în timp ce Elton John se alătura unei cunoscute melodii a lui Elvis Presley.

Cina, la care a participat și soțul lui cântărețului, David Furnish, a avut loc la celebru restaurant din Nisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…