Dieta simplă care l-a ajutat pe Fuego să slăbească 18 kg în mai puțin de o lună. Ce mănâncă zilnic, 5 alimente la care a renunțat

Dieta simpla care l-a ajutat pe Fuego sa slabeasca 18 kg in mai putin de o luna. Ce mananca zilnic, 5 alimente la care a renuntat

Fuego sau Paul Surugiu, pe numele său adevărat, este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, iar cei care îl apreciază au observat imediat că interpretul a trecut printr-o transformare incredibilă. El a reușit să dea jos 18 kilograme în mai puțin de o lună, lăsându-i mască pe fanii săi. Ce dietă a ținut pentru a slăbi atât de repede? Află ce mănâncă cântărețul zilnic și care sunt cele cinci alimente la care a renunțat!

Cum a reușit Fuego să slăbească 18 kilograme în mai puțin de o lună

În vârstă de 47 de ani, Fuego a uimit pe toată lumea cu noua sa înfățișare. Celebrul cântăreț a reușit să dea jos nu mai puțin de 18 kilograme și asta în nici 30 de zile, lăsându-i fără cuvinte pe admiratorii săi din toate colțurile țării.

Care este secretul interpretului? Ei bine, artistul a mărturisit, în cadrul unui interviu, că a ținut o dietă strică, renunțând la numeroase alimente nocive precum pâinea, dulciurile și grăsimile.

”Da, am ținut, țin și voi mai ține. Am norocul și avantajul că dau foarte repede jos kilogramele, dacă mă țin de programul pe care mi-l setez și dacă am o motivație suficient de puternică să fac asta. Dietele mele, cele mai frecvente, sunt și foarte simple.

Pur și simplu mă abțin de la mâncat mult. Renunț la anumite alimente și complet la pâine, dulciuri, prăjeli, făinoase, grăsime. Mănânc carne slabă, salate și cantități mai mici la toate și pot slăbi foarte ușor așa.

Recordul a fost în 2018, când am slăbit 18 kilograme în mai puțin de o lună. Cred că e important să facem ce simțim, să ne placă să fim în pielea noastră și să încercăm să nu avem complexe, indiferent de ce spune societatea!”, a declarat Fuego, conform celor de la viva.ro.

Citește și Singura femeie pe care Fuego a vrut să o ia de soție. De ce nu au mai ajuns cei doi la altar, au trăit o frumoasă poveste de dragoste!

Cum a reusit sa slabeasca Fuego
Cum a reusit sa slabeasca Fuego

”Iubesc mâncarea gătită”

În cadrul aceluiași interviu, artistul a mărturisit că iubește foarte mult mâncarea, mai ales pe cea gătită. Ba chiar acesta a spus că pentru el mâncarea nu este doar pentru supraviețuire, ci este artă.

”Ăsta e un capitol vast. Îmi place mâncarea cu gust. Iubesc mâncarea gătită, în care se pune suflet, savoare și condimente aparte. Iubesc bucătăria românească, cea din Basarabia, cea chinezească, italiană și chiar anumite preparate mai exotice.

Oricum nu sunt un om foarte pretențios. Mănânc cu aceeași bucurie și o pită cu slănină sau o roșie cu ceapă și brânză, la fel cum mănânc și ceva de fine dining sau cu stele Michelin.

Cred că mâncarea e o expresie a firii noastre, o nesfârșită descoperire și dragul de a face acest proces special. Mâncarea nu e doar pentru supraviețuire, ea este artă!”, a precizat Fuego pentru sursa menționată mai sus.

Citește și Cea mai importantă femeie din viața lui Fuego. Au o relație specială: “O bucură lucurile mici, daruri de suflet”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…