Nu mai mânca pește cu mujdei. Cât de periculoasă este această combinație, de fapt. Avertismentul medicilor

Nu mai manca peste cu mujdei. Cat de periculoasa este aceasta combinatie, de fapt. Avertismentul medicilor

În zilele de duminică, mulți dintre noi obișnuim să servim o bucată de pește cu mujdei. De altfel, această combinație este extrem de apreciată în România, fiind întâlnită în toate colțurile țării. În plus, este și gustoasă, însă sunt puțini cei care știu că ea nu este deloc una sănătoasă. Care este motivul? Vezi ce spun specialiștii în medicină!

Motivul pentru care nu este bine să mănânci pește cu mujdei. Medicii au spus clar

Peștele este cunoscut pentru gustul său delicios, dar și pentru beneficiile pe care le are asupra organismului uman. El conține acizi grași esențiali mega-3 și omega-6, proteine, vitamine, dar și numeroase minerale.

Astfel, anumite studii au arătat că acesta previne osteoporoza, anemia, cancerul, inflamațiile și multe altele. De asemenea, peștele are capacitatea de a accelera arderile și de a regla nivelul de colesterol.

Totuși, în combinație cu mujdeiul, acesta nu este la fe de sănătos, cel puțin asta susțin specialiștii în medicină. Conform experților, consumate împreună, aceste două alimente populare devin adevărate bombe calorice.

Te-ar mai putea interesa și De ce să pui câțiva căței de usturoi la fereastră. Trucul e genial, te scapă de o mare problemă!

Care este recomandarea medicilor

Mai întâi de toate, medicii atrag atenția asupra modului de preparare al mujdeiului de usturoi. Ei recomandă ca acesta să fie făcut în casă, și numai cu usturoi românesc.

De asemenea, specialiștii susțin că este important de precizat faptul că mujdeiul de usturoi se face cu ulei, iar acesta nu este deloc bun pentru organismul uman.

În plus, și sarea din mujdei poate reprezenta o problema importantă, asta pentru că în cantități mari nu este bună pentru sănătate. Astfel, sfatul medicilor este acela de a se utiliza pentru mujdei doar un praf de sare, nu mai mult de atât.

Te-ar mai putea interesa și Ai făcut mujdeiul greșit toată viața. De ce să nu mai pui sare niciodată peste usturoi, obiceiul la care trebuie să renunți imediat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…