Moneda care te poate îmbogăţi. Valorează acum 7.000 de euro
O monedă scoasă pe piață în 2002 a ajuns să valoreze și 7.000 de euro
Cum trăiești tu zi de zi ca să te regăsești? Călătorești, decorezi, redecorezi, petreci timp în casa și în grădina ta, te informezi, citești, gătești! Îți cunoaștem pasiunile și necesitățile, din acest motiv venim în sprijinul tău cu articole actuale, cu informații complete și cu sfaturi pentru a economisi timp și energie.
Principalele domenii de interes din care îți vom aduce sfaturi utile și tutoriale:
Travel – locații, obiceiuri, tradiții, comunități
Home&deco / Casa și grădina – spațiul tău
Psihologie și știință
Carieră – educație și formare
Ce mai citim – prezentare cărți
Rețete
O monedă scoasă pe piață în 2002 a ajuns să valoreze și 7.000 de euro
Sărbătoarea amintește de învierea lui Lazăr din morţi, minune săvârşită de Iisus Hristos pe pământ.
Clătitele sunt desertul preferat al copiilor, dar şi al adulţilor. Dacă vrei să prepari unele gustoase şi pufoase, avem câteva trucuri şi sfaturi pentru tine.
Se spune că în în ziua Învierii Domnului, dorințele noastre se împlinesc și vom avea noroc pentru tot restul anului.
Cărțile ei îi ajută pe cititorii de toate vârstele să găsească soluții la problemele de viață.
La ce vârstă trebuie să se spovedească copiii și ce presupune asta. Omul nu rămâne la fel de curat, pur, toată viața, așa cum era în momentul în care a fost botezat.
Află ce spun preoții, dacă este bine să ai două perechi de nași la nuntă sau nu.
Piureul de cartofi pare un preparat banal la prima vedere. Pentru a face însă unul gustos, trebuie să ştii câteva trucuri foarte importante.
În perioada postului de Paște variantele culinare nu sunt foarte variate. Iată câteva rețete de post pe care le pregătiți rapid
Ouă de Paşte vopsite natural. Există mai multe metode de a vopsi ouăle natural. Unele mai simple, altele mai complexe. Însă, chiar dacă una dintre metode vi se pare mai complicată, merită tot efortul.